Administrația Clujului ar trebui să fie imparțială în luarea deciziilor privind „U” Cluj și CFR Cluj, spune primarul comunei Vultureni, Paul Cecan
Primarul comunei Vultureni, Paul Cecan, a vorbit despre situația în care cele două mari echipe ale Clujului ajung să se bată pentru performanțe importante, subliniind că acest lucru ar trebui privit ca un motiv de bucurie pentru întreg județul.
„Eu personal m-aș bucura ca în fiecare an să ajungem în această situație în care echipele Clujului să se bată pentru campionat, având în vedere că ambele echipe cred că ar trebui apreciate și ar trebui să ne bucurăm de faptul că ajung în momente importante, fiind echipele Clujului”, a declarat acesta la Horia Nasra Show
Referindu-se la meciurile din competițiile interne, Paul Cecan a precizat că are simpatii cunoscute, dar încearcă să rămână echilibrat: „Acum, într-adevăr, aici mi-e greu să spun. De exemplu, vineri avem un meci important, are CFR-ul un meci important (n.r încheiat aseară cu 0-0 cu craiova). Este evident că țin cu CFR-ul, nu cu Craiova. Dar aici chiar intru într-o zonă… ai avut dreptate, de aia m-a și înfundat râsul când am început discuția.”, a mărturit Paul Cecan la Horia Nasra Show
Edilul a subliniat că nu își poate ascunde legăturile personale, dar nici apropierea față de cealaltă tabără fotbalistică din oraș: „Nu aș putea să neg niciodată relația mea de familie și prietenie cu echipa CFR. Dar relațiile mele de prietenie din copilărie sunt cunoscute de foarte multă lume, faptul că sunt apropiat de tot ce înseamnă galeria de la U Cluj. Liderul galeriei îmi e prieten de mult.”
El a insistat că aceste legături personale nu ar trebui, însă, să influențeze deciziile administrative:
„Cred că și din punct de vedere administrativ, tot ce înseamnă administrație locală în județul Cluj ar trebui să fie total imparțiali în luarea deciziilor vizavi de o echipă sau de alta și să aprecieze că avem două echipe bune și două echipe care au reușit să facă performanță. În același an…”
La întrebarea dacă nu cumva susține mai mult una dintre echipe, Cecan a răspuns amuzat și sincer: „Ba da, cu U Cluj…”.
1 Comentariu