Laszlo Tokes vrea ca 2013 să fie anul autonomiei şi federalismului


Europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat că anul acesta "autonomia şi federalismul" vor fi promovate de către Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania şi Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania.

Într-o conferinţă de presă susţinută la Oradea, Tokes a anunţat că anul 2013 este un an al autonomiei şi al federalizării în România.

"Am proclamat anul 2013 anul autonomiei, pentru noi va fi anul autonomiei, care este o valoare europeană, o instituţie democratică. Autonomia în cadrul federalismului, pleacând de la existenţa sa deja în Europa şi având în vedere de a fi creată şi în Bazinul Carpatic – ar putea constitui viitorul nostru politic şi naţional", a spus Laszlo Tokes, potrivit realitatea.net.

Fostul episcop reformat a precizat că şi-ar dori ca aceste obiective să fie discutate de toţi reprezentanții comunităţii maghiare. "Reînnoiesc propunerea mea de acum 23 de ani privind revitalizarea colaborării maghiaro-maghiare în cadrul Forumului de Mediere al Maghiarilor din Transilvania, pentru ca deciziile luate acolo să reprezinte cu adevărat interesele ungurilor din bazinul carpatic, să organizăm o masă rotundă maghiaro-maghiară pe problemele majore ale maghiarilor din România în relaţiile cu majoritatea românească, iar acest lucru nu se poate face în cadru privat între UDMR şi Guvern", a mai spus Laszlo Tokes.

Toro Tibor a întărit afirmaţiile făcute de Tokes, spunând că în momentul de faţă se lucrează la un calendar al acţiunilor din acest an menite "să promoveze autonomia şi federalismul".

"Ne vom concentra pe diferitele forme de autonomie comunitară – autonomia teritorială şi culturală a localităţilor cu statut special, vom continua să promovăm ideea de federalism. Salutăm anunţul făcut de noul guvern cu privire la intenţia de modificare a Constituţiei, pentru că acesta este un bun prilej să ne promovăm demersurile. Dar, anul autonomiei nu înseamnă doar anul promovării proiectelor legislative, ci şi o amplă mişcare populară pentru promovarea autonomiei. Vom iniţia o serie de astfel de mişcări, pentru că noi credem că numai prin acţiuni complexe se poate promova acest proiect politic. Avem exemplul celor din Catalonia, care se manifestă în stradă de ziua lor naţională. Acest lucru ne dorim şi noi, ca ţinutul Secuiesc şi Zona Partium să fie recunoscute ca regiuni istorice cu statut special. Avem nevoie de o presiune, în sens pozitiv, faţă de sfera politicului, iar dacă sute de mii de oameni se alătură acestui demers, Parlamentul, oricât de majoritar ar fi, trebuie să ia în considerare acest demers", a spus preşedintele PPMT, Toro Tibor.

Ideile enunţate de Toro au fost completate de Laszlo Tokes, care a precizat că PPMT şi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania îşi vor uni forţele pentru punerea în practică a acestor demersuri.

"Metoda principială pe care o vom folosi este metoda democraţiei directe, impunerea voinţei maselor, o practică absolut democratică, de care perioada comunistă ne-a dezobişnuit. De altfel, acest lucru s-a întâmplat şi la Revoluţia de la Timişoara", a mai spus europarlamentarul Laszlo Tokes.

Comentarii Facebook