Miercuri 24 Aprilie

Kelemen Hunor vrea să cedeze Prefectura Cluj. Mingea e la Bolojan, care trebuie să fie de acord


Președintele UDMR, Kelemen Hunor, e decis să cedeze Prefectura Cluj, dar numai dacă primește postul de prefect din județul Bihor.

Nu pleacă UDMR cu prefectura în traistă. Nu vreau să mă bag în disputa lor internă, care e mai important Cluj sau Bihorul. Nu am o problemă să schimbăm prefectul de Cluj cu cel de Bihor, dar alte opțiuni nu prea există. Ei trebuie să se înțeleagă cum vor. Relația noastră cu Emil Boc, cu Alin Tișe este încercată, dar noi nu am luat de la ei nimic”, a declarat liderul UDMR, la B1.

Primarul din Cluj Napoca, Emil Boc și președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, au criticat dur în ultimele săptămâni cedarea postului de prefect celor de la UDMR.

Vă solicit îndreptarea acestei enorme greșeli la Guvern și numirea ca Prefect de Cluj a unei persoane competente din PNL Cluj”, le-a transmis Alin Tișe liderilor de la centru. 

Problema este că Ilie Bolojan este o nucă tare și nu este de acord cu numirea unui prefect de la UDMR.

Comentarii Facebook