Ion Novăcescu nu candidează la Parlament: PP-DD mi-a propus Colegiul 8 Turda, dar am refuzat

 

Realizatorul TV, Ion Novăcescu, a refuzat oferta PP-DD de a candida pe Colegiul 8 Turda. ”Nu am ce cauta in politica si ca e o utopie sa cred ca voi putea schimba ceva in politica romaneasca”, a scris Novăcescu pe blog.

 

Redăm mai jos întreaga postare de pe novăcescu.ro.

 

Avand in vedere zvonurile si speculatiile care s-au facut, dupa participarea mea la emisiunea domnului Dan Diaconescu, la OTV, ( joi, 18 octombrie) unde am prezentat teza mea de doctorat despre: Ion I.C. Bratianu. Conceptie si management politic, precum si Proiectul  de modernizare a Romaniei, participare in urma caruia s-a spus ca voi candida la unul din colegiile de deputati din Cluj Napoca, e bine si cinstit sa fac aceste precizari:

 

1. Asa cum a spus si dl. Dancu la Transilvania Live, de multi ani incerc sa conving mai multi politicieni sa-si asume continuarea proiectului de modernizare a Romaniei, inceput de Ion I.C. Bratianu - cel care a fost cel mai mare om de stat al Romaniei si caruia ii datoram Romania Mare si marile reforme social-politico-constitutionale. N-am reusit, desi am facut un doctorat si l-am publicat intr-o carte, care este un manual simplu de implementare a acestui proiect, a conceptiei si managementului politico bratienist; am facut zeci de emisiuni pe aceasta tema, in care am invitat politicieni locali si nationali si am scris sute de articole. In aceste conditii am fost ispitit sa intru eu in arena politica si sa incerc sa generez o stare de spirit pentru continuarea acestui proiect atat de necesar pentru SUPRAVIETUIREA Romaniei, asa cum o stim.

 

2. Domnul Dan Diaconescu a reactionat pozitiv la acest proiect al meu, in centrul caruia sta politica apei potabile, ca cea mai importanta resursa naturala a romanilor si Romaniei in viitorul apropiat, care trebuie tinuta sub control romanesc si, MAI ALES, INMAGAZINATA IN MARI ACUMULARI ACOPERITE SI PROTEJATE.. Mai mult decat atat, conducerea Partidului Poporului m-a asigurat ca acest partid tanar si fara o orientare doctrinara clara este gata sa-si asume o dimensiune ideologica bratienista si mi-a facut propunerea sa candidez pentru un mandat de deputat in Cluj Napoca sau oriunde in judetul Cluj, cu exceptia Colegiului 8 Turda. Marturisesc ca propunerea m-a onorat si sunt recunoscator pentru acest gest de incredere si de sustinere a proiectului si conceptiei in care cred. Am cerut un ragaz de gandire de o saptamana.

 

3. Aceasta saptamana de ragaz a avut si partea ei buna pentru ca m-a ajutat sa fac curatenie in viata mea si sa-mi descoper "prietenii" neprieteni. In acelasi timp a fost si o revelatie grozava, aratandu-mi ce prieteni minunati si dezinteresati am. Oameni care au fost atenti la stradaniile si rostirile mele si care m-au sustinut ferm, dar discret. O mentiune speciala vreau sa fac pentru doi oameni, cu care n-am avut o relatie apropiata, dar care s-au dovedit a-mi fi prieteni apropiati. Primul este profesor universitar si decan al unei facultati, celalalt este director al unei institutii publice clujene. Ambii oameni sunt CREATORI ai proiectelor pe care le-au generat in institutiile lor si amandoi m-au sustinut sa-mi materializez proiectul in care cred. In aceste zile am simtit si sustinerea a trei colegi jurnalisti, dintre care, cu doi - Mihai Soica si Liviu Alexa - am purtat polemici violente. Imi pare rau! Celalalt om este Rares Bogdan, cel care, ca si mine, a fost ispitit sa treaca granita in lumea politicii. L-am sustinut in orice decizie a luat.

 

4. In urma unei analize realiste si amanuntite am ajuns la concluzia ca nu am ce cauta in politica si ca e o utopie sa cred ca voi putea schimba ceva in politica romaneasca sau ca voi putea devia cursul national de la destinul implacabil spre care se indreapta. M-au convins de asta familia mea, adversarii declarati si oamenii cu suflet bun si cinstit; dar si cei pe care ii credeam prieteni si care s-au facut ca nu ma cunosc in aceste zile. Ba chiar unii si-au arata adevarata fata de neprieten.

 

5. Cred ca nu va trece mult timp si istoria va da navala peste romani, ca un puhoi de noroi amestecat cu pietre si cu totii vom fi loviti si afectati. Sper sa gresesc dar mi-e teama ca ciclul istoric in care va intra Romania si romanii va fi unul distrugator de tara si unitate nationala. Vom ajunge curand de unde am plecat pentru ca romanii - prin indolenta si iresponsabilitate - au incalcat grav, la fiecare moment electoral al ultimilor 20 de ani - legile severe ale istoriei si geopoliticii.  

 

6. O sa-mi incurajez fetele sa plece din Romania si sa se stabileasca pe alt taram. Aici nu mai e viitor si nici istorie. E doar supravietuire la provocarile pe care geopolitica ni le va scoate curand in cale.

Comentarii Facebook