În Florești se construiește un centru de zi modern pentru seniori. Bogdan Pivariu: „Nu vor fi singuri” VIDEO
Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești, a inspectat șantierul și a reafirmat angajamentul administrației sale față de toate generațiile din comună.
Proiectul are ca scop crearea unui spațiu dedicat persoanelor de peste 65 de ani, oferindu-le sprijin, oportunități de socializare și activități adaptate nevoilor și intereselor lor.
Viitorul centru este conceput pentru a fi un hub de activitate și conectare. Potrivit primarului, acesta va oferi o gamă variată de activități menite să îi mențină pe seniori implicați și apreciați.
De asemenea, inițiativa urmărește să combată izolarea socială care afectează adesea persoanele în vârstă, oferind un mediu în care aceștia pot interacționa, învăța noi abilități și primi sprijin specializat.
„Sunt pe șantierul viitorului Centru de Zi pentru Seniori – un spațiu modern, dedicat persoanelor de peste 65 de ani care au nevoie de sprijin, socializare și activități adaptate vârstei lor. De la ateliere de pictură, tricotat sau ceramică, până la consiliere psihologică și jocuri de societate – totul este gândit pentru ca seniorii noștri să se simtă valorizați și activi. În Florești, ei nu vor fi singuri. Vor fi ascultați, implicați și prețuiți. Florești se face bine”, a conchis Pivariu.
0 Comentarii