Guvernul are o ”Listă a rușinii”, cu firmele care fac lucrări proaste și au contractul reziliat


Vicepremierul și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că la nivelul Guvernului s-a deschis o listă a rușinii, un ”black list”, unde apar firmele care au contractele reziliate.

Există un black list în acest moment și orice reziliere de contract automat duce acea companie pe black list și nu va mai putea participa la licitațiile organizate de statul român, nu doar cu Ministerul Transporturilor, ci cu statul român. Există deja acest black list!”, a declarat Sorin Grindeanu.

Nu-mi doresc să reziliez contracte, și nici colegii mei. Dar totodată nu-mi doresc ca România să piardă bani europeni din cauza unor contracte care nu sunt duse la capăt, din diverse cauze. Nu ne permitem acest lucru și vom lua decizii, în perioada următoare", a mai precizat acesta.

Mi-aș dori din tot sufletul, aceste companii să respecte ceea ce s-au angajat în momentul în care au semnat. Nimeni nu vrea să rezilieze”, a mai subliniat Grindeanu.

Comentarii Facebook