Fostul șef al CNADNR, clujeanul Mircea Pop, ACUZAT de ANI: A dat 2 milioane de euro unei firme la care a fost acționar

 

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca față de Mircea Pop, fostul director general în cadrul CNADNR, pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese.

 

În exercitarea atribuţiilor de serviciu, Mircea Pop a semnat Actul adiţional nr. 10/31.01.2013 având ca obiect ”extinderea cu 29 luni a contractului de consultanţă pentru furnizarea serviciilor de proiectare şi supervizare a lucrărilor de construcţie a autostrăzii Arad-Timişoara-Lugoj şi a Variantei de ocolire Arad”. De asemenea, actul adiţional semnat de acesta a vizat suplimentarea activităţii personalului Consultantului precum şi suplimentarea valorii contractului cu suma de 1.956.182,65 Eur, fără TVA (de la 10.227.694 Eur, fără TVA la 12.183.876,65 Eur, fără TVA), în condiţiile în care S.C. DP Consult S.A. (societate comercială în cadrul căreia Mircea Pop a deţinut calitatea de acţionar majoritar), avea calitatea de subconsultant pentru Autostrada Arad-Timişoara şi Varianta de ocolire Arad”, se arată în comunicatul emis de Agenţia Naţională de Integritate.

 

Inspectorii de integritate arată că Mircea Pop a deţinut, în perioada 25 martie 2011-14 iunie 2012, calitatea de acţionar majoritar al S.C. DP Consult S.A. şi a obţinut în anul 2012 venituri din dividende de la această societate, în valoare de 1.343.222 lei.

 

Deşi la data de 14 iunie 2012 a cesionat acţiunile pe care le deţinea la S.C. DP Consult S.A., în perioada deţinerii funcţiei de director general în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, acesta avea obligaţia de a nu participa la luarea unei decizii care să producă direct sau indirect un folos patrimonial pentru S.C. DP Consult S.A”, se mai arată în comunicatul A.N.I.

Comentarii Facebook