Final de mandat pentru Mihai Moisescu la DSP Cluj. Cine vine în locul său


Schimbare importantă la conducerea Direcției de Sănătate Publică Cluj. După ani în care a coordonat instituția în perioade marcate de provocări majore pentru sistemul sanitar, doctorul Mihai Moisescu-Goia își încheie mandatul de director executiv. Instituția Prefectului  Județul Cluj a transmis un mesaj oficial de apreciere pentru întreaga sa activitate.

Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a subliniat profesionalismul și echilibrul cu care Mihai Moisescu a gestionat situații dificile, evidențiind rolul său decisiv în consolidarea unui sistem de sănătate publică funcțional. În mesajul adresat acestuia, prefectul a remarcat capacitatea lui Moisescu de a aborda cu luciditate perioade complicate și de a menține un dialog permanent și constructiv cu autoritățile locale.

„Vă mulțumesc pentru deschiderea către colaborare, pentru dialogul permanent și constructiv și pentru disponibilitatea de a sprijini instituțiile administrației publice în demersurile lor de protejare a sănătății cetățenilor. Ați contribuit decisiv la consolidarea unei relații de încredere între autoritățile locale și sistemul sanitar, iar această moștenire profesională va continua să producă efecte benefice”, a transmis Maria Forna. 

În semn de respect și recunoaștere, Maria Forna i-a acordat doctorului Moisescu o diplomă de excelență pentru întreaga activitate desfășurată la conducerea DSP Cluj. Funcția de director executiv va fi preluată de doctorul Corina Criste. 

„Să vă bucurați de timpul prețios alături de familie și să cultivați proiectele care vă aduc bucurie, cu satisfacția unei cariere dedicate în întregime binelui public”, a mai transmis Maria Forna. 

Comentarii Facebook