După OZN -uri, apar blocuri MISTERIOASE în pădurea Hoia - VIDEO


Nimeni nu pare să știe nimic despre blocurile misterioase care apar în pădurea Hoia. La marginea pădurii se lucrează de zor de câteva zile la amenajarea unei zone unde ar urma să fie făcută o fundație de mari dimensiuni. Culmea este că nimeni nu știe nimic.

Primăria Florești susține că acolo s-a aprobat un PUZ pentru dezvoltarea zonei în timpul mandatului fostului primar Horia Șulea, iar toate documentele au fost predate Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). 

Prefectura Cluj așteaptă un răspuns de la ISC, iar la locul șantierului nu este nicio plăcuță care să indice ce șantier este. ”ISC a fost în control, a solicitat anumite documente primăriei din Florești, care, zic cei de la ISC, nu au fost remise. Am solicitat noi Primăriei, ni s-au comunicat, iar noi le-am trimis mai departe la ISC. Acum sunt în analiză și urmează să formuleze un punct de vedere”, a replicat Prefectura Cluj.

Acolo are o autorizație emisă și dezvoltatorul imobiliar Vasile Salanță, pentru 700 de apartamente, dar se pare că acum este vorba despre un alt șantier. 

Comentarii Facebook