Clujeanul Adrian Oros și-a dat demisia din grupul parlamentar al PNL: „Am ajuns cel mai detestat și izolat partid”


Oros este unul dintre apropiaţii lui Ludovic Orban și unul dintre vechii liberali, iar gestul său vine după plecarea lui Orban din grup, la începutul săptămânii.

Cred cu convingere că singura soluţie realistă şi decentă pentru gestionarea crizei politice, sanitare şi economice din ţara, este refacerea coaliţiei şi un guvern condus de Ludovic Orban”, spune senatorul clujean.

Am decis să mă retrag din grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal de la Senat! Din nefericire, în câteva săptămâni “echipa câştigătoare” a transformat PNL din cel mai onorabil partid românesc, în cel mai detestat si izolat partid”, a afirmat Adrian Oros.

Senatorul PNL de Cluj spune că ”guvernul liberal Orban a reuşit să treacă ţara printr-o perioadă dificilă, cu care România nu s-a mai confruntat în ultima vreme, şi a făcut-o foarte bine”.

Am vorbit anul trecut de construcţia unei coaliţii de dreapta care să dezvolte România. Care să reconstruiască încrederea că şi în România se poate. Am promis stabilitate, profesionalism, decenţă, bunăcuviinţă, seriozitate. În ultima perioadă, nu reuşesc să explic oamenilor care şi-au pus speranţa în noi, comportamentul total aberant al celor care au confiscat Partidul Naţional Liberal.

Din păcate, constat acum, ca nu a fost vreun plan, sau un proiect pentru PNL, sau pentru România. Sau dacă a fost, este ceea la ce asistăm în zilele noastre. Un plan pentru distrugerea PNL. Şi care compromite şansele la dezvoltare a României”, a mai precizat ministrul interimar

Cred cu convingere că singura soluţie realistă şi decentă pentru gestionarea crizei politice, sanitare şi economice din ţara, este refacerea coaliţiei şi un guvern condus de Ludovic Orban. Rămân asumat valorilor în care cred, în echipa liberală a lui Ludovic Orban. Singurul lider liberal cu credibilitate, în jurul căruia se poate construi, nu demola, aşa cum se întâmplă cu actuala conducere a PNL”, a mai precizat Oros.

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban şi-a anunţat, în 26 octombrie, plecarea din grupul parlamentar al PNL. Exemplul său a fost urmat ulterior de mai mulţi parlamentari liberali care au rămas însă membri de partid.   

Şi-au anunţat oficial până acum dezafilierea de la grupurile parlamentare ale PNL Alexandru Kocsis, Ovidiu Florean, Ion Ştefan, Ionel Dancă, Constantin Şovăială, George Ionescu, Luminiţa Barcari.


Comentarii Facebook