Deputatul PSD Bogdan Ivan Gruia: „Norma de hrană din spitale va fi de minim 22 de lei/zi!”


Deputatul Bogdan Ivan Gruia susține că norma de hrană din spitale va fi de minim 22 de lei/zi, după ce în urmă cu două săptămâni, doctorul manager de la un spital din capitală a publicat informații despre starea deplorabilă a meselor zilnice primite de pacienții internați în spitalele de stat din România.

Citește și: FOTO - Doar 11 lei pe zi, atât primesc spitalele publice pentru prepararea celor trei mese obligatorii ale unui pacient internat

Respect pentru pacienții din România. Norma de hrană din spitale va fi de minim 22 de lei/zi. Fotografiile revoltătoare cu hrana pe care o primesc bolnavii din România nu rezolvă nimic, dar o lege bună care să le asigure o hrană de calitate DA! Astăzi am obținut rapoarte de adoptare în Comisiile de Sănătate și Administrație Publică! Este ultimul pas înainte de votul final din plenul Parlamentului, care va avea loc săptămâna viitoare!”, a scris pe pagina sa de Facebook, deputatul Bogdan Ivan Gruia. 

Este primul meu proiect legislativ, depus la începutul anului trecut și susținut de colegii din PSD. Astăzi, pentru norma de hrană a unui bolnav se alocă 11 lei! Eu unul nu pot să concep cum poți din 11 lei să asiguri 3 mese pe zi plus două gustări unui pacient!”, a mai adăugat acesta.

Da, este târzie adoptarea acestei legi! Din păcate a fost nevoie ca PSD să ajungă la guvernare pentru a repara această nedreptate! Ultimii doi miniștri ai Sănătății din partea USR, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă mi-au ignorat apelurile prin care le solicitam creșterea normei de hrană! Îmi doresc ca după adoptarea acestei legi, niciun bolnav din România să nu mai primească mâncare, ca în poza de mai jos!” a mai scris deputatul Bogdan Ivan Gruia.

Comentarii Facebook