Daniel Buda: Bugetul de stat pentru anul 2019 este expresia dezastrului economic


Daniel Buda susține că bugetul de stat pentru anul 2019 este expresia dezastrului economic.

Guvernul PSD-ALDE compromite viitorul sănătos al României prin bugetul de stat pe anul 2019, un buget care vitregeşte cele mai importante sectoare, de la infrastructură, educaţie şi până la sănătate. Mai mult, primăriile sunt puse în situaţia ingrată de a se confrunta cu subfinanţarea, fiind afectate astfel investiţiile. Principalele comunități afectate sunt exact cele în care au fost dezvoltate locuri de muncă în zona privată. Sub Guvernarea PSD-ALDE, milioane de euro de la bugetele locale vor fi confiscate legal, astfel încât Liviu Dragnea şi Guvernul PSD-ALDE să aibă bani suficienţi pentru ajutoare sociale şi pentru pomeni electorale”, a precizat europarlamentarul Daniel Buda. 

Acesta îi întreabă pe cei de la PSD-ALDE dacă au curaj să se uite ”în ochii primarilor, inclusiv ai celor din partidele dumneavoastră, la care le-aţi cerut sprijinul în campania electorală, ştiind că aţi fost complici la acest dezastru generat bugetelor locale? Cum veţi mai merge pe străzile României când ştiţi că sunteţi vinovaţi de jaful banilor care asigurau investiţiile şi bunăstarea românilor? 

Nu sunteţi altceva decât o ruşine pentru România şi pentru românii care, în urmă cu 2 ani, v-au acordat votul de încredere în speranţa că veţi dezvolta ţara. În schimb, preferaţi să o afundaţi în sărăcie şi subdezvoltare. Nu sunteţi demni de statutul pe care îl aveţi, cu atât mai puţin de salariile pe care le încasaţi din banii contribuabililor!”, a mai spus europarlamentarul Daniel Buda, preşedintele PNL Cluj.

Comentarii Facebook