Joi 28 Octombrie

Consiliul Local Cluj-Napoca alocă o sumă record spitalelor clujene


Consiliul Local Cluj-Napoca alocă peste 9 milioane lei pentru spitalele clujene care nu se află în subordinea forului local.

În ședința ordinară a Consiliului local a fost aprobată alocarea a 9.643.208 lei (1,95 mil. euro) pentru 10 spitale clujene care nu se află în subordinea primăriei. Proiectele vizează achiziția de echipamente și aparatură medicală, precum și efectuarea lucrărilor de întreținere și reparații curente necesare pentru bunul mers al procesului medical.

Una dintre prioritățile municipalității este dotarea cu echipamente de specialitate a spitalelor, instituțiilor publice de sănătate și a cabinetelor de familie, astfel încât acestea să dispună de o infrastructură medicală modernă pentru nevoile medicale actuale.

Comentarii Facebook