Miercuri 22 Septembrie

Clujul cumpără 25 de autobuze electrice NOI cu tehnologie UNICAT în România

 

Compania de Transport Public Cluj va primi încă 25 de autobuze electrice articulate de ultimă generație cu încărcare din mers.

 

Consilierii locali din Cluj-Napoca au aprobat joi dimineața cumpărarea celor 25 de autobuze electrice, costul fiind de 115 milioane de lei.

 

Primăria Cluj-Napoca a luat decizia de a avea un transport ecologic, verde, nepoluant, pentru ca sănătarea locuitorilor să nu fie pusă în pericol. Suntem singurul oraş din România care are în circulaţie autobuze electrice şi, continuând pe aceeaşi linie, Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat achiziţia a 25 de autobuze electrice articulate cu încărcare din mers pe linia de troleibuze, acestea fiind considerate cele mai performante mijloace de transport electric unde există linie de troleibuze. Acest tip de autobuz îmbină calităţile troleibuzului şi autobuzului electric fiind superior fiecăruia dintre ele luate în parte. Investiţia se ridică la 115,7 milioane de lei, din care 80% se asigură de Autoritatea Fondului de Mediu. Prin acest proiect urmărim îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dorind să asigurăm clujenilor un transport în comun nepoluant, prin creşterea numărului autobuzelor electrice din municipiu, astfel încât să ajungem să avem un transport public electric în totalitate”, anunță primarul.

 

Aceste autobuze cu încărcare din mers pot înlocui foarte simplu un troleibuz pentru că se pot încărca de la orice linie de troleibuz, dar și de la stațiile de încărcare din depurile CTP. 

 

Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca are deja 11 autobuze electrice cumpărate cu fonduri elveţiene.

 

Directorul CTP Cluj, Liviu Neag, a precizat că ar dori ca noile autobuze electrice articulate să deservească linia 30, una dintre cele mai lungi și cele mai folosite din oraș.

Comentarii Facebook