Miercuri 24 Aprilie

Cluj: Câți clujeni au donat pentru cumpărarea hotelului fără fundație și acte din Piața Mihai Viteazu


Persoanele care au inițiat strângerea de fonduri pentru cumpărarea și apoi demolarea hotelului Cristian, din Piața Mihai Viteazu, spun că nu s-a adunat cât au crezut ei și că blochează proiectul. 

După primele două zile ale Chetei pentru demolarea Hotelului Cristian, am adunat, iată, 2240 RON de la 22 persoane. Dacă luăm în considerare faptul că postarea inițială (cu 47 share-uri și 216 like-uri) a ajuns la 15.400 persoane, iar postarea cu evenimentul, (cu 45 share-uri și 70 like-uri) la 8000 persoane, e foarte puțin.

Știu, știu, ”aspirații înalte și expectanțe zero - cheia vieții fericite”. Dar chiar și așa. Banii adunați și mai ales numărul de persoane care au donat este mult mai mic decât speram. 

Nu că subiectul urbanizării canibalistice a Clujului nu ar durea. Parcurile din care s-ar face terenuri de fotbal - vezi Parcul Feroviarilor. Zonele verzi peste care s-ar trânti aquapark - vezi Parcul Est. Blocurile care-ți iau trotuarul și cerul - vezi Mărăști. Plus blocurile care se construiesc și care îți vor lua și cerul care ți-a mai rămas - vezi Abator. Poluarea - vezi tot orașul. 

Toate acestea dor. Poate încă nu destul de tare. Dar e sigur că din ce în ce mai tare. Ca dovadă: în 8 ani de existență, Clujul Civic a avut o rată de creștere cvazi-constantă, de 1000 membri pe an - până acum. În ultimele 17 zile grupul a crescut cu aproape 1000 noi membri (vezi grafic). Am produs creșterea de-un an în ceva mai mult de-o jumătate de lună. 

Iar în ultima lună tema cea mai răs- și răs-discutată pe grup - și totodată cea care a atras noii membri  - a fost exact urbanismul sălbatic promovat de municipiu.Ceea ce a declanșat această tematizare a fost postarea lui T. Szabó Csaba, cea cu Coșciugul. De atunci, avalanșa. 

Dar revenind la Hotel Cristian: dacă am fi jucat la bluf, am putea zice că am câștigat. 

Licitația a fost oprită și “deocamdată” nu se va mai repeta, iar adunarea creditorilor urmează să stabilească o nouă strategie de valorificare a hotelului, până în 20.03. O să putem să continuăm să punem presiune ca lucrurile să o ia în direcția demolării Hotelului”, spun cei care au inițiat strângerea de fonduri.

Hotelul Cristian este construit fără fundație, direct pe trotuar, pe baza unei autorizații de construire a unei gherete. Proprietarul, cel care deține și minunăția arhitecturală din Piața Mărăști, vrea să vândă hotelul din Piața Mihai Viteazu, dar nimeni nu cumpără, pentru că imobilul e un pericol, fiind ancorat în hala agroalimentară, fără susținere solidă în pământ. 

Un grup de clujeni de pe grupul Clujul Civic au lansat ideea cumpărării acestui impobil și donarea lui către primăria condusă de Emil Boc, care a spus că nu mai are nicio cale de atac pentru a demola clădirea și că de vină este Gheorghe Funar. 

Hotelul Cristian, construit cu autorizație de gheretă, pe trotuar în Piața Mihai Viteazu nu poate fi demolat. Boc: Întrebați-l pe Funar

Comentarii Facebook