Cîțu a ieșit în stradă împotriva PSD - Ciuma Roșie. Ce spune despre aducerea lor la guvernare acum


Florin Cîțu a fost întrebat cu ce s-a schimbat PSD -ul de acum, față de cel care dădea OUG 13, Ciuma Roșie, la finalul ședinei Biroului Politic Național al PNL.

Florin Cîțu a fost întrebat dacă se consideră vinovat de haosul politic.

A fost un congres. Am fost ales cu 60% din voturi. Motreanu (n.red. l-a acuzat în BPN) nu a candidat. Dacă dorește terapie de grup este oricând binevenit. 

Criza politică a fost… Ar trebui să ne uităm la cronologie. Avem un partid care a plecat de la guvernare și a depus o moțiunea cu AUR. Un alt partid (n.red. PSD) care a depus o moțiune care a fost votată de celălalt partid (n.red. USR). PNL a fost la guvernare și încă guvernează.

Criza politică a fost generată de alte partide, cu care vom negocia în perioada următoare”, a spus Florin Cîțu.

Întrebat încă o dată dacă se consideră vinovat, Cîțu a spus că: ”V-am răspuns la întrebare!”. 

Acesta a spus că va fi greu să negocieze cu USR, dar și cu PSD.

Florin Cîțu a spus că propunerea de premier va fi făcută de Klaus Iohannis și nu a vrut să comenteze dacă PNL îl va propune pe el.

Întrebat cu ce s-a schimbat PSD -ul de acum, față de cel care a dat OUG 13, care era dușmanul poporului, Ciuma Roșie împotriva căreia a ieșit chiar și el în stradă: ”Ce pot eu să le spun românilor este că nu vom modifica nimic din ceea ce noi am susținut tot timpul, o guvernare liberală. M-am asigurat că în PNRR sunt incluse reformele și aceste reforme vor fi făcute așa cum sunt incluse în PNRR. Atunci orice variantă, oricine ar încerca să modifice chiar și o virgulă în PNRR va însemna că nu vom lua acei bani. Reformele, pensii, salarii, administrație publică sunt toate în PNRR. Eu îi asigur pe români că orice guvernare vom face nu vom devia de la obiectivele noastre de a avea o Românie modernă, liberală, cu un parcurs european”.

Dar ce veți face cu legile justiției, sunt aceiași oameni la PSD care au dat OUG 13: ”Astăzi legile justiției sunt în Parlament. Au trecut de Guvern. Poziția PNL rămâne aceeași”. 

Acesta a repetat că PNL poate merge cu o propunere de premier, dar înotdeauna desemnarea vine de la Klaus Iohannis. 

Comentarii Facebook