Cine este noul președinte al Alianței Vestului! Sediul nu va fi la Cluj-Napoca


Consilierii locali din Timişoara au alocat un sediul Alianţei Vestului (AVE) să fie la Timişoara, în clădirea în care în trecut funcţiona Primăria.

AVE va funcționa în clădirea ”Primăriei Vechi”, cum este cunoscută în oraş, în Piaţa Libertăţii, la etajul întâi. Sediul va fi format din patru încăperi, iar până în prezent acolo a funcţionat Biroul Economic al Primăriei Timişoara, care recent a fost mutat, conform news.ro.

Am hotărât, noi, cei patru primari care am avut iniţiativa de creare a Alianţei Vestului, că sediul Alianţei să fie în Timişoara. Noi am considerat că locul potrivit este Piaţa Libertăţii, Primăria Veche, prin urmare, acolo s-a aprobat astăzi (miercuri - n.r.), în Consiliul Local, alocarea de spaţiu. Aşa s-a considerat, să fie sediul la Timişoara, nu sunt motive speciale, noi suntem parteneri egali, toate cele patru oraşe sunt, consider eu, de prim plan ale României, respectate ca atare, recunoscute ca atare şi nu există între noi ambiţii sau orgolii. Conducerea va fi rotativă”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Conducerea va fi rotativă. Primul preşedinte s-a hotărât să fiu eu, pe un an, aşa este mandatul. Deocamdată, trebuie să ne constituim juridic, sunt gata documentele de constituire juridică, statutul şi actul constitutiv, le vom transmite instanţelor să parcurgă procedura legală şi când vom avea personalitate juridică, vom angaja inclusiv experţi care să elaboreze proiectele, de la noi vin doar idei de proiecte şi experţii vor fi cei care vor detalia lucrurile şi vor aprofunda şi desigur vor genera proiecte", a completat Nicolae Robu.

Din Alianța Vestului fac parte orașele Timişoara, Cluj-Napoca, Arad și Oradea.

Comentarii Facebook