Călin Georgescu iar delirează! Ce amenințări a avut la adresa lui Iohannis: „Vă garantez că veți regreta orice decizie”
Într-o postare pe Facebook, Georgescu l-a atacat în mod special pe noul ministru al Educației, Daniel David, despre care a spus că vrea să bage cipuri în creierul românilor.
„Am aflat că președintele ilegitim a instaurat un guvern la fel de ilegitim. O haită politică se joacă cu democrația, iar această haită va descoperi curând că există un cost al acestor decizii pe care le iau acum și le atrag atenția că acest cost nu se va evalua în bani, ci în ani și ani de pușcărie pentru că haita politică a luat decizii care nu sunt în interesul poporului nostru”, a spus Călin Georgescu.
El a susținut că „haita politică” ar trebui să se teamă de poporul care a mai răsturnat regimuri „prea sigure de ele”.
„Alături de Klaus Iohannis, toți ați amenințat integritatea morală, teritoritală și financiară a României. De aceea vă garantez că veți regreta orice decizie pe care ați luat-o împotriva poporului român”, a continuat Georgescu.
El s-a arătat nemulțumit în mod special de portofoliile pe care le-a primit UDMR.
„Două dintre cele mai importante ministere, Finanțe și Dezvoltare, au trecut cumva în administrarea guvernului ungar. Marcel Ciolacu și Viktor Orban au negociat nu doar în România, ci au negociat chiar România. Unul a venit să cumpere, altul să vândă ce nu era al lui”, a continuat Georgescu.
Ulterior, l-a atacat pe Daniel David, ministrul Educației, pe care l-a caracterizat drept „un individ interesat să ajungă în funcții înalte”.
„Este cel care se va ocupa de educația copiilor noștri. Este individul acela care a declarat că noi, românii, trebuie să fim optimizați și ne va ajuta el să ne optimizăm. Mai exact, în 10 ani, prin declarații care sfidează normalul și creștinismul, vom avea cu toții cipuri în creier”, a spus Georgescu, fără să prezinte vreo probă în sprijinul acuzelor sale.
91 Comentarii
LA PUȘCĂRIE CU CĂLIN GEORGESCU, DĂ -L ÎN **** MEA, DACĂ S-A FURAT VOTURI, CE **** MEA MAI VREȚI, AȘA TREBUIE DACĂ ȘTIȚI NUMAI SĂ FURAȚI, CE **** MEA MAI VREȚI, NU CREDEȚI OARE.
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din Spațiul Schengen, Ieșirea Din Uniunea Europeană, Și Ieșirea NATO. CĂLIN… Citeste mai departe
LA PUȘCĂRIE CU CĂLIN GEORGESCU.
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din Spațiul Schengen, Ieșirea Din Uniunea Europeană, Și Ieșirea NATO. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Aceste Video-uri, Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:… Citeste mai departe

Votez Georgescu. M am saturat de hoti si analfabeti gen cilacu, ciuca ,kelemen, dancila, dulapul de la cotroceni etc
@M u ie PSD-PNL-UDMR: Voi putetei sa il votati pe Georgescu, dar tineti minte ce-a patit Ceausescu !
@Hummu: Du-te În Coreea De Nord, Să Vezi Ce Înseamnă Dictatură Și Comunism, Și Apoi Să Vorbești; Nu Crezi Oare.
@M u ie PSD-PNL-UDMR: Du-te În Coreea De Nord, Să Vezi Ce Înseamnă Dictatură Și Comunism, Și Apoi Să Vorbești; Nu Crezi Oare.
LA PUȘCĂRIE CU CĂLIN GEORGESCU.
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din Spațiul Schengen, Ieșirea Din Uniunea Europeană, Și Ieșirea NATO. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Aceste Video-uri, Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:… Citeste mai departe
LA PUȘCĂRIE CU CĂLIN GEORGESCU.
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din Spațiul Schengen, Ieșirea Din Uniunea Europeană, Și Ieșirea NATO. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Aceste Video-uri, Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:… Citeste mai departe
Deci, ramane cum am stabilit, va fi ceva de genul, Georgescu ajunge președinte, alegeri anticipate, partidele suveraniste, pro-romanesti castiga alegerile, multi tradatori de neam si țară la puscarie, in sfarsit Romania renaste, cam atat!
@.: ALT PROST, ALT DOBITOC ; ALTĂ PROASTĂ, ALTĂ DOBITOACĂ
@.: Corect !
@.: LA PUȘCĂRIE CU CĂLIN GEORGESCU.
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din Spațiul Schengen, Ieșirea Din Uniunea Europeană, Și Ieșirea NATO. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Aceste Video-uri, Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai… Citeste mai departe
Rusia Este O Țară De Căcat, Rusia Este În Urmă În Comparație Cu Europa Darămite Cu America, Rusia Este De Nu Știu Câte Ori În Urmă În Comparație Cu America.
Rusia Înseamnă Comunism, Adică" Violatori, Violatoare, Spre Exemplu, Vizionați Și Ascultați Acest Video Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:
https://youtu.be/e3XOGZ3PyfQ?si=R9KysZSDrvXpBcME… Citeste mai departe
CRISTAILA DIVORȚEAZĂ NEBUNELUL A ÎNCEPUT SĂ CHEME AXTRATEREȘTRI ÎN AJUTOR
@LULU: LA PUȘCĂRIE CU CĂLIN GEORGESCU.
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din Spațiul Schengen, Ieșirea Din Uniunea Europeană, Și Ieșirea NATO. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Aceste Video-uri, Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege… Citeste mai departe
Nu era destul că javrele ne-au sfidat anulând absolut degeaba și fără nicio dovadă alegerile prezidențiale. Nu era destul că netotul de la Cotroceni ne-a sfidat reluându-și călătoriile de lux până-n ultima sa zi de mandat. Nu era destul că, sfidând o țară întreagă, și-a prelungit mandatul cu de la sine putere, legitimat de tovarășii de lovitură de stat… Citeste mai departe
@dan diaconu: cred ca ai uitat sa iti iei medicamentele conule diacon !! nu e bai, le trimite urgent domnul kremlin georgescu prin tunelurile din bucegi ! nu e nevoie de fan curier cand avem dac curier !! si sa nu uiti sa le iei cu informatie (h2o de ala din izvor !!)
@dan diaconu: LA PUȘCĂRIE CU CĂLIN GEORGESCU.
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din Spațiul Schengen, Ieșirea Din Uniunea Europeană, Și Ieșirea NATO. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Aceste Video-uri, Cu Atenție Până La Final, Pentru A… Citeste mai departe
@Hank Rearden: LA PUȘCĂRIE CU CĂLIN GEORGESCU.
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din Spațiul Schengen, Ieșirea Din Uniunea Europeană, Și Ieșirea NATO. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Aceste Video-uri, Cu Atenție Până La Final, Pentru A… Citeste mai departe
iohanis la brutarie pt casele luate cu japca si iesi afara ca nu mai esti nimic
@frank flaviu: LA PUȘCĂRIE CU CĂLIN GEORGESCU.
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din Spațiul Schengen, Ieșirea Din Uniunea Europeană, Și Ieșirea NATO. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Aceste Video-uri, Cu Atenție Până La Final, Pentru A… Citeste mai departe
LA PUȘCĂRIE CU CĂLIN GEORGESCU.
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din Spațiul Schengen, Ieșirea Din Uniunea Europeană, Și Ieșirea NATO. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Aceste Video-uri, Cu Atenție Până La Final, Pentru A Înțelege Mai Bine:… Citeste mai departe
@Eori: M-am uitat la videourile in mare parte, insa nu am gasit nimic din acuzatiile tale.
Spune-mi te rog minutul videoului unde a spus Calin Georgescu ca va obliga poporul roman sa intre in armata obligatorie sau ca va iesi din spatiul schengen sau nato, as dori sa vad o dovada clara la aceste acuzatii daca tot spui sa distribui mai departe,… Citeste mai departe
@Eugen Mihaescu:
@Eugen Mihaescu: LA PUȘCĂRIE CU CĂLIN GEORGESCU.
CĂLIN GEORGESCU, Înseamnă: Armata Obligatorie Adică Moarte, Și Mai Înseamnă Ieșirea Din Spațiul Schengen, Ieșirea Din Uniunea Europeană, Și Ieșirea NATO. CĂLIN GEORGESCU ESTE UN RUSOFIL.
Spre Exemplu, Ascultați Și Vizionați Aceste Video-uri, Cu Atenție Până La Final, Pentru… Citeste mai departe