Boc: Dăncilă a reprezentat România în afara țării, dar mai bine stătea acasă. Nu știa în ce țară e


Fostul premier Emil Boc a spus despre Viorica Dăncilă că aceasta nu poate reprezenta România, după ce a reușit să distrugă imaginea țării în vizitele internționale pe care le-a făcut. 

Eu cred că în aceste alegeri miza este, dincolo de dimensiunea euroatlantică, pro-europeană, adică cine poate reprezenta cel mai bine România în lume, pentru că principala atribuție a președintelui este de politică externă și după acea de garant al Constituției. Dacă ne uităm la cei doi candidați și ne punem întrebarea ”Cine poate reprezenta cu demnitate, cu profesionalism România în Uniunea Europeană și în lume?” ”Cine a demonstrat până acum, pentru că amândoi au avut funcții  importante, că poate reprezenta România?”. Lucrurile sunt clare. Un candidat merge într-o capitală a unei țări și nu știe unde se află. Merge într-o țară și vorbește despre altă țară. Asta s-a întâmplat din fericire. Celălalt a adus toată Uniunea Europeană la Sibiu. Am avut cea mai mare prezență europeană, în 9 mai 2019. 

Parteneriatele internaționale nu se susțin de la sine dacă nu ai în vârful statului oameni care să cunoască aceste teme, să fie credibili și să se preocupe. Când facem această alegere pentru viitorul șef al statului trebuie să ne gândim ”Oare cine poate să ne reprezinte la cel mai înalt nivel, cu cele mai bune argumente?”.

Primul ministru a fost în diverse vizite, dar mai bine stătea acasă. A plecat prin străinătate și a distrus tot mandatul nostru la ONU și a distrus toată bătălia noastră din ultimii 60 de ani, de a ne crea o imagine foarte bune. Prin câteva declarații ne-a aruncat în aer imaginea”, a declarat Emil Boc, la o emisiune de pe Facebook. 

Primarul susține că principalul demers al Guvernului trebuie să fie aducerea acasă a românilor plecați în străinătate și menținerea acasă a celor care vor să plece. 

Resursa umană este cea mai mare provocare. Nu avem firme, nu avem oameni care să vină să lucreze în Cluj-Napoca. Putem vorbi cum să îi aducem acasă pe cei plecați afară? Putem să îi menținem acasă pe cei care vor să plece?

Apa caldă nu trebuie reinventată. Trebuie făcute câteva lucruri: 

În primul rând este nevoie de o bună guvernare națională și locală. Cei din străinătate au spus că vor o țară ca afară. De fapt ce doresc? Vor ca și în România să fie respect față de cetățean, egalitate în fața legii, respect față de reguli, servicii de calitate oferite administrația locală și națională, transparență și să se simtă cetățeanul că este stăpân în țara lui și nu pilele, cunoștințele și relațiile. 

În al doilea rând, ai nevoie de investiții și de locuri de muncă bine plătite. De ce credeți că mă duc să branduiesc Clujul ca un oraș al inovării, al serviciile medicale, bancare și cu o calitate a vieții, tocmai pentru a menține locurile de muncă și a atrage altele. 

A treia condiție este să ai calitatea vieții: educație, servicii medicale, mediu cultural vibrant, siguranță stradală.

A patra dimensiune este menținerea legăturii cu Diaspora. Mă bucură să văd că sunt milioane de oameni interesați de aceste alegeri. Faptul că ei participă la alegeri este pentru că vor să vină acasă.

A cincea condiție este existența unui parteneriat cu Guvernul care să facă politici sectoriale pentru cei din domeniul inovării și IT. Președintele a scris în programul electoral, menținerea acestor stimulente pentru menținerea slujbelor bine plătite. Avem infrastructura care poate asigura dezvoltarea”, a precizat Emil Boc.


Comentarii Facebook