Joi 9 Decembrie

Boc a vrut și vrea ”regionalizare prin desființarea județelor”. ”S-ar distruge un sistem clientelar vechi de 55 de ani”


Primarul Emil Boc rămâne un suporter al regionalizării României, prin desființarea județelor. 

România nu are regiunea în Constituție, avem regiuni ca și ONG -uri. Soluția este modificarea Constituției, de a introduce regiunea în Constituție. S-a încercat în 2014, sa ajuns la Curtea Constituțională pentru că a fost greșit formulată și a căzut. 

În 2011, ca premier am încercat comasarea județelor și cred încă în ea. România nu a putut atrage fonduri la nivel regional, pentru că nu îndeplinim criteriile de populație, cu excepția Sucevei, care are peste 800 de mii de locuitori. Județele noastre nu se califică la dimensiunea definiției de regiune în UE. Pentru asta trebuie să comasăm județele. Atunci le-am comasat în 16 județe, de fapt erau 13, plus trei. Ultimele trei erau Harghita, Covasna și Mureș, pentru că UDMR nu dorise sub nicio formă ca aceste județe să facă parte din alte zone și să își piardă majoritatea. Le-am oferit ultima soluție și să rămână la aceste județe distincte și să le comasăm pe celelalte. Nici acolo UDMR -ul nu a fost de acord și proiectul de regionalizare, pe care l-am avut pe masă, s-a oprit. 

Rămân la convingerea că e mai ușor să comprimi județele prin lege, decât să modifici Constituția cu două treimi și cu greutățile facerii. 

Dacă se va face, nu cred, pentru că nu se face nici asta cu comunele. Dar gândiți-vă ce ar însemna să distrugi un sistem clientelar, care din 1968, de 55 de ani? În județe pe lângă primării sunt Poliție, servicii de cadastru, carte funciară, sistem care și-au clădit mici clici. O dată acestea rupte, gândiți-vă cum ar respira România prin distrugerea acestui sistem clientelar, construit în atâția amar de ani”, a declarat primarul Emil Boc, la o discuție despre ”Reforma administrativ teritorială a statului, între deziderat (tehnic) și pragmatism (politic)”, organizată de ICDE în parteneriat cu Expert Forum. 

Comentarii Facebook