Duminica 28 Aprilie

Bihorul vrea să îi enerveze pe clujeni? Licitații pentru două noi pasaje rutiere, de 100 milioane lei


Consiliul Județean Bihor a scos la licitație două noi pasaje rutiere, unul deasupra DN 1 Oradea - Cluj, în Oșorhei, iar celălalt pe sub intersecția străzilor Oneștilor și Tudor Vladimirescu din municipiul Oradea.

Clujul așteaptă măcar un pasaj de mai bine de zece ani, dar studiile făcute au arătat că nu e nevoie de așa ceva și că metroul va fi soluția pentru traficul clujean.  

Administrația județeană din Bihor a anunțat lansarea licitațiilor miercuri, precizând că este vorba despre două pasaje care vor fluidiza traficul rutier în Oradea și la ieșirea/intrarea către/dinspre Cluj.

În Oșorhei, ar urma să fie construit un pasaj suprateran peste șoseaua națională, în lungime totală de 402 metri, acesta fiind prevăzut peste girația existentă în prezent în intersecția dintre DN1 și drumul comunal spre Fughiu, la care va fi conectată și centura Oșorhei, aflată deja în execuție.

Pentru această investiție sunt prevăzute 3 luni pentru proiectare și 10 luni pentru execuția propriu-zisă, scrie ebihoreanul.ro.

În Oradea ar urma să fie construit, în intersecția Oneștilor - Tudor Vladimirescu, un pasaj subteran cu o lungime de 191 metri, pentru acesta termenul de proiectare fiind de 2 luni, cel pentru obținerea avizelor de o lună, iar cel pentru execuția propriu-zisă de 12 luni.

Valoarea totală estimată a celor două pasaje, aprobate prin votul unanim al consilierilor județeni în luna octombrie a anului trecut, este cuprinsă între 86,3 și 95 milioane lei, iar termenul pentru depunerea ofertelor a fost stabilit la 29 februarie 2024.

CJ Bihor mai plănuiește construirea a încă trei pasaje rutiere și a patru pasaje pietonale în Zona Metropolitană Oradea. Pasajele rutiere sunt prevăzute la ieșirile spre Biharia pe DN 19 Oradea - Satu Mare (suprateran), precum și spre Nojorid pe DN 79 Oradea - Arad (pasaj subteran) și, tot pe această șosea națională, în dreptul complexurilor comerciale ERA Park și Oradea Shopping City.

Comentarii Facebook