Miercuri 11 Decembrie

Autoritățile clujene spun că sunt pregătite pentru iarnă. Planul de intervenție pe drumurile județene din Cluj, aprobat. Ce trebuie să știe șoferii


Planul de intervenție pe drumurile județene din Cluj, pentru iarnă, a fost aprobat de către Consiliul Județean (CJ) Cluj și va fi valabil din 15 octombrie 2024, până în data de 30 aprilie 2025. 

Raportat la importanța și nivelul de trafic înregistrat pe fiecare sector în parte, numărul şi mărimea localităţilor pe care le leagă, precum şi la alte criterii obiective, drumurile au fost clasificate pe patru niveluri, în funcție de care se vor stabili ordinea şi timpul în care se intervine, operațiunile care se execută, tipurile și cantitățile de materiale utilizate, etc.

În ceea ce privește împărțirea pe niveluri de intervenție, la nivelul 1 de viabilitate, în cazul căruia se intervine în cel mai scurt timp, au fost încadrate 26 de drumuri sau sectoare de drumuri județe, în lungime totală de 469,532 km, în timp ce la nivelul 2 au fost înscrise 38 de drumuri județene, care asigură legătura cu centrele de comună, în lungime totală de 364,417 km. 

În același timp, la nivelul 3 de viabilitate au fost încadrate 40 de drumuri județene în lungime de 284,998 km, iar nivelul 4 este format din 16 sectoare de drumuri județene cu trafic extrem de redus de vehicule, cu o lungime de 109,367 km, informează reprezentanții CJ Cluj. 

Prestatorii de servicii de deszăpezire a drumurilor județene sunt Maxi Prest RCE SRL pentru Lotul 1 – zona Huedin, Lotul 2 – zona Gilău și Lotul 3 – zona Turda, respectiv Opentrans SRL pentru Lotul 4 – zona Gherla și SC Diferit AG SRL pentru Lotul 5 – zona Dej.


Comentarii Facebook