Atac dur al lui Boc la adresa CJ Cluj: Aveau la dispoziție 60 ha să facă rampa de gunoi



Primarul Emil Boc a lansat un atac dur la adresa Consiliului Județean Cluj privind modul în care s-a gestionat problema rampei de gunoi, care afectează întreg județul.

Acesta a spus că se caută în permanență soluții, precizând că după ce Consiliul Județean va termina centrul de deșeuri se va ieftini și prețul la gunoi.

Căutăm noi soluții și avem un intermezzo de 3 luni. În momentul în care Centrul de deșeuri al Consiliului Județean va fi gata, vor scădea și prețurile, pentru că nu va trebui să transportăm gunoaiele dintr-o parte în alta sau să transportăm gunoaiele de la o rampă temporară în depozit. Până atunci, oriunde le-am depune, vor exista costuri suplimentare de transport. Fie că le ducem la un depozit autorizat, cum o facem acum la Oradea, fie că le vom duce la o rampă provizorie”, a declarat Emil Boc.

Totodată, edilul șef a explicat că era de datoria Consiliului Județean să termince centrul de deșeuri până la începutul acestui an. De asemenea aceștia aveau și obligația de a le oferi autorităților locale soluții alternative, dacă nu au terminat proiectul la timp.

Consiliul Județean avea obligația să termine până la finele anului 2014 centrul de deșeuri. Dacă nu l-a terminat avea obligația să pună la dispoziția autorităților locale din județ o altă soluție alternativă, pentru că noi toți ne-am bazat pe ce a promis CJ, că va fi gata la 1 ianuarie 2015 Centrul de deșeuri.

Ei aveau la dispoziție 60 ha de pământ pentru a realiza o rampă temporară sau pentru a găsi alte soluții. Din nefericire, din cauza multiplelor schimbări care au avut loc la CJ, se pare că acest lucru nu a fost posibil sau nu s-a dorit. Mie mi-e greu astăzi să mă pronunț. Ei aveau toate atuurile, pentru că noi ne-am aliat cu ei în proiectul ecometropolitan, dând Consiliului unica atribuție de a crea un depozit. Alt depozit nu se mai poate crea în județ”, a mai spus primarul Clujului.

Comentarii Facebook