Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, critică decizia Guvernului privind suspendarea burselor sociale ale elevilor pe perioada vacanțelor.
Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare și intitulat „Pastila scurtă – Cureaua strânsă invers”, Alin Tișe compară măsura cu situația indemnizațiilor parlamentarilor în perioada vacanței parlamentare.
„Decizie mirifică a guvernului: bursele sociale ale elevilor se taie în vacanță, pe principiul că… și indemnizațiile parlamentarilor se taie în vacanța parlamentară?!”, a scris Alin Tișe.
Liderul CJ Cluj consideră însă că această comparație este una greșită, argumentând că situația unui copil provenit dintr-o familie cu venituri reduse nu poate fi pusă pe același plan cu activitatea parlamentarilor.
„Elevul nu intră în vacanță și din sărăcie”, a transmis Tișe.
Acesta susține că sprijinul financiar este cu atât mai important pentru copiii vulnerabili în perioadele în care nu mai beneficiază de alte forme de ajutor oferite în timpul anului școlar.
„Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el exact când nu mai are masa caldă, transportul sau alte forme de sprijin din timpul școlii”, a mai afirmat acesta.
Alin Tișe critică tăierea burselor sociale în vacanță: „Am ajuns să tăiem sprijinul celui care are nevoie de el”
Alin Tișe a criticat în termeni duri modul în care este justificată măsura, folosind o comparație între vacanța parlamentarilor și cea a elevilor.
„Când parlamentarul intră în vacanță, înțelegem că muncește mai puțin. Când copilul intră în vacanță, înțelegem că… nu mai trebuie să mănânce”, a scris președintele Consiliului Județean Cluj.
În final, Tișe a catalogat măsura drept o formă de „matematică făcută cu foamea altora”.
„Asta nu e realitatea, cred că este o matematică făcută cu foamea altora”, a transmis acesta.
2 Comentarii