AFLĂ ce a făcut Emil Boc în vizita din Anglia și cine l-a sunat de ziua lui de naștere VIDEO

 

Primarul Emil Boc a povestit, duminică, la întoarcerea din vizita oficială din Anglia cu cine s-a întâlnit, dar a vorbit și despre modul în care a petrecut de ziua lui de naștere.

 

Am reușit să facem niște legături importante pentru a consolida statutul Clujului de candidat pentru Capitală Culturală Europeană. Am avut întâlniri cu primarul orașului, cu liderul consilierilor locali din Rotterham. Am avut, de asemenea, întâlnire cu orașele înfrățite cu orașul Rotterham, din Germania, Polonia și Franța. Astfel că pe site -urile lor vor apărea mesajele noastre cu privire la Cluj Capitală Culturală Europeană. Eu spun că a fost un moment în care a fost bine primită propunerea noastră.

 

Puțină lume știa că suntem oraș universitar, că avem clinici universitare de prestigiu, că suntem un oraș multicultural, că, în fapt, avem o mică Europă la noi acasă. Erau fost foarte interesați să cunoască aceste lucruri. Noi am fost interesați și de a aduce investitori la Cluj pe diverse componente”, a spus Emil Boc.

 

Despre modul în care și-a petrecut ziua de naștere, 6 septembrie, care a picat exact pe durata vizitei din Anglia, Emil Boc a spus că: ”A fost o zi obișnuită, ca de obicei. M-a sunat și domnul președinte (n.red. Traian Băsescu). Am primit mai multe mesaje. Le-am mulțumit tuturor și le urez și lor sănătate și putere de muncă”.

 

Emil Boc a fost plecat în Anglia în perioada 5 - 9 septembrie în Anglia unde promovează proiectul ”Cluj-Napoca Capitală Culturală Europeană 2020”.

 

Emil Boc s-a întâlnit în Anglia cu membrii familiei regale britanice

Comentarii Facebook