Miercuri 8 Decembrie

Adrian Oros, despre guvernul PSD - PNL: Dați-vă demisia toți! Toți Rareșii, Bocii, Ralucii și Fluturii de partid și de stat!


Ministrul Agriculturii, senatorul PNL Adrian Oros, cere demisia celor care au dus PNL -ul în alianță cu PSD -ul, deși aveau alternativa USR. 

O victorie în genunchi. Cum zicea Olguța: Marcel le-a luat și banii de pe piept.

Toată conducerea PNL ar trebui să își dea demisia pentru starea  jalnică în care au adus acest partid istoric. Pentru haosul creat în  mod artificial, când  au aruncat în aer coaliția de guvernare, agravând criza economică care s-a suprapus peste criza sanitară. 

Și pentru modul în care au trădat electoratul care a votat o coaliție de dreapta care să dezvolte România. 

Nici unul nu este mai puțin vinovat. Au votat la comandă, fără nici un discernământ, ca niște păpuși mecanice invocând “interesul național”.

La Congresul PNL, echipa câștigătoare a promis că va ține PSD departe de guvernare cel puțin 7 ani. Acum, la două luni de la Congres, pentru a-și demonstra consecvența, aceleași personaje stranii ne spun că fac un pact de guvernare cu PSD pentru 7 ani. Un pact victorios, semnat în genunchi. 

Unii dintre principalii artizani și susținători ai grandiosului proiect, rămânând pe dinafară, au început să ceară capul ”suflului nou”.

E de așteptat ca în următoarea perioadă, mulți dintre acești vrednici ”urmași ai Brătienilor” să încerce să își spele imaginea, debarcându-l pe Cîțu.

Eu le spun altceva: Dați-vă demisia toți! Toți Rareșii, Bocii, Ralucii și Fluturii de partid și de stat! 

Luați-vă labele de pe Partidul Național Liberal!”, a transmis senatorul PNL Adrian Oros.

Comentarii Facebook