16 comune din Cluj primesc bani de la Consiliul Județean. Se vor repara școli, drumuri și rețele de apă
Consiliul Județean Cluj alocă 5,5 milioane de lei din fondul de rezervă pentru 16 comune din județ, în contextul unor nevoi urgente legate de infrastructură, unități de învățământ și alimentarea cu apă. Decizia a fost aprobată la propunerea președintelui CJ Cluj, Alin Tișe, în ședința de luni, 31 august.
Fondurile sunt destinate unor investiții și lucrări care trebuie realizate în mai multe localități clujene. Printre acestea se numără reparații și modernizări de drumuri, lucrări la școli și grădinițe, extinderea rețelelor de apă.
Aghireșu și Ciurila primesc cei mai mulți bani
Cea mai mare sumă, de 600.000 de lei, ajunge la comunele Aghireșu și Ciurila. În Aghireșu, banii vor fi folosiți pentru repararea unor străzi din Aghireșu Fabrici și a drumului din apropierea cimitirului. La Ciurila, fondurile sunt împărțite între modernizarea unor drumuri și străzi din Sălicea și lucrări urgente la Școala Gimnazială Ciurila.
O sumă de 400.000 de lei au fost alocați comunei Iara pentru reparații în regim de urgență la Școala Gimnazială.
În mai multe localități, banii sunt direcționați către infrastructura educațională. La Ceanu Mare sunt prevăzute lucrări la școală și la grupul social al Școlii Boian, în timp ce la Izvoru Crișului vor fi modernizate instalațiile electrice și sanitare, precum și sistemele de alimentare cu apă și canalizare ale Școlii Gimnaziale „Kos Karoly”.
Investiții în școli sunt programate și în Luna, Măguri Răcătău, Mihai Viteazu și Sânpaul. La Măguri Răcătău, de exemplu, finanțarea acoperă lucrări de izolare termică, amenajarea curții și refacerea gardului școlii, dar și înlocuirea unor centrale termice.
Bani pentru rețeaua de apă în Băișoara
O parte importantă a banilor merge către alimentarea cu apă. La Băișoara sunt prevăzute lucrări pentru satul Săcel, la Gârbău se va extinde rețeaua de apă din Turea, iar în Mănăstireni vor fi executate foraje pentru suplimentarea surselor de apă. La Râșca, fondurile sunt destinate asigurării alimentării populației cu apă, pe fondul secetei prelungite.
Potrivit lui Alin Tișe, în acest an, Consiliul Județean Cluj a alocat deja aproximativ 16,5 milioane de lei din fondul de rezervă pentru 49 de primării din județ.
„Am urmărit ca acești bani să fie folosiți cât mai bine, în beneficiul direct al clujenilor”, a transmis președintele CJ Cluj.
Noua alocare vine după cea din luna iunie, când aproape 11 milioane de lei au fost distribuiți către alte 37 de comune clujene pentru rezolvarea unor probleme urgente.
1 Comentariu