VIDEO - Un bărbat era să plece cu piciorul rupt dintr-o grădină Zoologică, după ce un urangutan l-a atacat printre gratii


Un bărbat care vizita o Grădină Zoologică a avut parte de sperietura vieţii sale. Omul a fost pe punctul să plece bucăţi, după ce un urangutan aproape că i-a rupt piciorul. Incidentul nefericit a avut loc în Indonezia.

Animalul i-a prins piciorul bărbatului și a refuzat să-i mai dea drumul, smucindu-l pe omul care încerca să scape din strânsoarea primatei. Se spune că bărbatul, pe numele său Hasan Arifin, s-a apropiat prea mult de cușca de la Grădina Zoologică Kasang Kulim din Riau, Indonezia. Femela urangutan numită Tina a fost cât pe ce să îl muşte.

 

Martorii spun că urangutanul ar fi reacţionat agresiv abia după ce a fost provocat

Martorii mai declară că bărbatul a ignorat un semn de avertizare din apropiere care te atenţiona să nu te apropii prea mult. Presa locală a relatat că acesta a escaladat o barieră care separa vizitatorii de primate, cățărându-se aproape de animal și peste gardul de ciment care îi despărțea.

Managerul Grădinii Zoologice, Desrizal, crede că Arifin a lovit-o pe Tina, despre care spune că este de obicei docilă: „Ce s-a întâmplat luni după-amiază - vizitatorul a sărit peste balustradă pentru a filma fără permisiune. Vizitatorul a încălcat regulile sărind peste balustradă și lovind cu piciorul urangutanul”.

Maimuţa i-a smucit piciorul cu ambele mâini, refuzând să-i dea drumul, în cele din urmă întorcând piciorul la 90 de grade, în timp ce Arifin își contorsionase corpul pentru a încerca să se elibereze. Vizitatorul și-a cerut scuze pentru încălcarea regulilor, spunând: „Îmi cer scuze Grădinii Zoologice Kasang Kulim pentru că am trecut gardul și îmi cer scuze pentru videoclipul viral”. Nici Tina, nici Arifin nu au rămas cu răni în urma incidentului.


Comentarii Facebook