Marti 29 Noiembrie

VIDEO. Tânără umilită de o însoțitoare de bord. I-a criticat modul în care era îmbrăcată şi i-a cerut să se acopere


O tânără susține că a trăit o umilință imensă după ce o însoțitoare de bord de la Southwest Airlines a criticat modul în care era îmbrăcată, ba mai mult, i-ar fi cerut acesteia să se acopere. Southwest este una dintre marile companii aeriene din Statele Unite și cel mai mare transportator low-cost din lume.

Cântăreața Jacy susține că i s-a făcut rușine de modul în care a fost tratată de către însoțitoarea de zbor de la Southwest Airlines, după ce aceasta i-ar fi criticat corsetul cu care era îmbrăcată și i-ar fi cerut să se acopere în fața celorlalți pasageri, deși a susținut că era „mai îmbrăcată decât jumătate din avion”.

A fost dată afară din avion pentru că nu a acceptat să se îmbrace

Potrivit lui Jacy, majoritatea pasagerilor purtau pantaloni scurți si maiouri, așa că tânăra nu a înțeles de ce ținuta ei a fost considerată ca fiind nepotrivită. Un alt pasager, o actriță pe nume Melinna Bobadilla, ar fi intervenit pentru a îi lua apărarea femeii, iar în consecință, aceasta a fost dată afară din avion. Ambele femei au sunat ulterior la compania aeriană cu care călătoreau, Jacy cerând banii înapoi sau „o sticlă de șampanie scumpă”, relatează Mirror, citat de Observator. 

Femeia spune că angajata Southwest Airlines a bătut-o pe umăr înainte de a se urca în avion și a întrebat-o dacă are o jachetă sau orice altceva cu care să se acopere. Când a refuzat, femeia a insistat să îi aducă ceva care să se îmbrace însă aceasta a refuzat și s-a urcat în avion, ignorând avertismentul stewardesei.

În urma conflictului, Jacy a postat un clip pe TikTok, care la momentul respectiv a înregistrat 75,6 mii de aprecieri. „Voiam să plâng literalmente. Eram pe cale să plâng. A fost atât de jenant, să fiu umilită în fața tuturor. Îi mulțumesc acestei doamne, Melinna, care m-a susținut. O iubesc” a spus Jacy în clipul postat.

În descriere, aceasta a adăugat textul: „Frate, am primit dress-code într-un avion. Suntem în liceu? Te deranjează umerii mei goi?”.

Melinna Bobadilla, femeia care i-a luat apărarea lui Jacy, a postat și ea pe Twitter pentru a-și spune punctul ei de vedere.

Practic, ticăloșii de la Southwest Airlines au făcut de rușine o tânără pentru că a purtat un corset pe care ei l-au considerat ofensator și au forțat-o să poarte un obiect vestimentar găsit de ei. Am intervenit pentru că le-am pus sub semnul întrebării politica misogină, au exercitat un dublu standard atunci când aplicarea presupusei reguli de ținută a devenit ofensivă”, a fost ceea ce a scris Melinna pe Twiter.

Southwest Airlines a răspuns la postarea de pe Twitter a Melinnei, care a fost distribuită pe scară largă, sfătuind-o pe aceasta să le trimită un mesaj direct prin care să evidențieze toate detaliile suplimentare despre experiența ei și a lui Jacy.

Comentarii Facebook