VIDEO Incendiu de amploare la un bloc cu 11 etaje din București. 17 persoane au ajuns la spital


Un incendiu violent a izbucnit sâmbătă dimineața într-un apartament situat la etajul al cincilea al unui bloc cu 11 etaje de pe strada Sg. Ion Nuțu, din Sectorul 5 al Capitalei.

Flăcările și fumul dens s-au extins rapid pe scara blocului și pe fațada imobilului, iar pompierii au declanșat imediat o intervenție de amploare, formând echipe de căutare-salvare pentru evacuarea locatarilor.

Potrivit ISU București-Ilfov, 152 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat. O multitudine de echipaje de urgență au fost trimise la fața locului: șapte autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, Detașamentul Special de Salvatori și șase ambulanțe SMURD.

Un bărbat de 60 de ani a fost găsit inconștient pe casa scării și a fost preluat de medici în stare gravă. În apartamentul unde a izbucnit incendiul nu se afla nicio persoană în momentul producerii acestuia.

17 persoane au ajuns la spital

Bilanțul final indică 17 persoane transportate la unitățile de urgență ale Capitalei. Una dintre victime, un bărbat aflat în stare gravă, a fost intubat și transferat la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni. Alți 16 pacienți – inclusiv doi copii – au suferit intoxicații cu fum și monoxid de carbon, însă sunt conștienți și stabili, potrivit Ministerului Sănătății.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a precizat, la Digi24, că majoritatea persoanelor au suferit intoxicații cu fum, nefiind vorba de arsuri grave. 

Incendiul a fost lichidat după aproape trei ore

Pompierii au reușit să oprească propagarea flăcărilor în jurul orei 12:00, după o intervenție complexă, care a inclus ventilarea întregii scări a blocului afectat de fumul dens. Incendiul a fost lichidat complet puțin după ora 12:00.

În prezent, zona este securizată, iar anchetatorii urmează să stabilească de la ce a pornit incendiul. 

Comentarii Facebook