Veste bună pentru viitorii șoferi! Certificatele de cazier nu mai sunt obligatorii la depunerea cererii pentru permis


Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCÎ) a anunțat că solicitarea certificatului de cazier judiciar nu mai este necesară la depunerea cererilor pentru obținerea permisului de conducere.

Verificarea situației juridice a solicitanților se va face direct de personalul SPCRPCIV, la ghișeu, prin sistemul intern, cu consimțământul persoanei. Măsura se aplică indiferent dacă documentul era emis fizic sau electronic și are ca scop simplificarea procedurilor și reducerea timpului de soluționare a dosarelor. 

Veste bună pentru viitorii șoferi! certificatele de cazier nu mai sunt obligatorii la depunerea cererii pentru permis

Anterior, obținerea cazierului presupunea fie o vizită la poliție, fie descărcarea documentului prin portalul online al Ministerului Afacerilor Interne. Eliminarea acestei etape reduce semnificativ formalitățile pentru viitorii șoferi.

DGPCÎ subliniază că certificatele electronice, emise prin portalul M.A.I., semnate cu semnătură electronică calificată, sunt considerate echivalente înscrisurilor autentice.


Comentarii Facebook