Vecinii au sunat la 112 pentru că nu au fost chemați la petrecerea din bloc


Doi gemeni din Reșița și-au organizat ziua de naștere, dar au fost reclamați la 112 de vecinii furioși că pe ei nu i-au chemat.

Prin sistemul unic de urgență 112, în data de 19 ianuarie, ora 21.20, a fost anunțat dispecerul de serviciu, de numita C.D., faptul că pe strada Turturelelor, din mun. Reșița are loc o altercație cu vecinii”, explică plt. maj. Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Caraș-Severin.

În bloc, polițiștii au luat declarații și au stabilit că cei doi reclamagii, mamă și fiu, i-au agresat pe doi frați gemeni, vecinii lor, nemulțumiți că au dat muzica prea tare și că nu sunt invitați și ei la petrecere.

Agresorii, după ce au l-au lovit cu ”pumnii și picioarele” pe unul dintre frați, iar celui de-al doilea i-au ”băgat mâna în gât” , au anunțat forțele de ordine, sesizând faptul că au probleme cu vecinii.

La fața locului s-a încercat să se ia legătura cu cei care au făcut sesizarea, dar aceștia aveau ușa locuinței închisă.

În jurul orei 03.30, din nou doamna C.D. a sunat să reclame faptul că vecinii săi tulbură ordinea publică.

De această dată cele sesizate se confirmă, iar cei doi frați au fost sancționați cu 1000 de lei fiecare și verișorul lor cu 200 lei” mai explică Săndulescu, potrivit Realitatea.net.

Comentarii Facebook