Un taximetrist a fost amendat cu 10.000 de lei, după ce a încercat să negocieze cursa, în favoarea lui, cu o familie de refugiaţi ucraineni


Un taximetrist din București a fost amendat cu 10.000 de lei iar autorizația taxi  i-a fost reținută, după ce a încercat să negocieze tariful cu trei refugiați ucraineni, informează Poliția Locală a Capitalei.

Taximetristul a fost amendat în zona autogării Filaret, unde erau prezenți mai mulți refugiați, după ce polițiștii au observat că lampa de taxi fusese scoasă, iar aparatul de taxat nu era pus în funcțiune. Angajaii Direcției Genereale de Poliție Locală și Control a Municipiului București au sancționat cu 500 de lei un șofer de taxi care a refuzat să transporte la hotel o familie de ucraineni, menționează sursa citată.

Oportunitatea de a face câţiva bani în plus pe spatele celor loviţi de soartă a fost speculată imediat de un şofer de taxi din Capitală care a decis să-şi ofere serviciile. La mica înţelegere, fără aparat de taxat, în schimbul unor sume de bani cu mult mai mari decât costul real al călătoriei”, a precizat Poliția Locală București într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a instituției. 

În aceeași zonă, un alt taximetrist a fost amendat cu 500 de lei, după ce a refuzat să transporte o familie ucraineană cu doi copii care dorea să ajungă la un hotel din Bucureşti şi ca „măsură complementară, s-a dispus reţinerea certificatului profesional”, conform Poliţiei Locale.

Comentarii Facebook