Miercuri 24 Aprilie

Un elev a câştigat procesul cu liceul, după ce a primit media 2 la purtare pentru o postare pe Facebook


Un elev din Buzău, de la Colegiul Naţional ”B.P. Haşdeu”, a câștigat procesul cu unitatea de învățământ și are de primit daune morale de 3.000 de euro. Acesta a fost primit, în 2018, media 2 la purtare pe primul semestru, în urma unei postări pe Facebook. Elevul a luat Bacalaureatul cu 9.05, iar părinţii săi au acţionat unitatea şcolară în instanţă. Decizia pronunţată de magistraţii Curţii de Apel Ploieşti este definitivă, informează news.ro.

În anul 2018, elevul Andrei Voicu din clasa a XI-a a postat pe un grup de Facebook al liceului un videoclip în care apărea profesoara lui de desen însoţit de mesajul: ”Colegiul 'Bogdan Petriceicu Hasdeu' este liceul în care este interzisă purtarea bărbii şi a părului lung, dar unde predă una dintre cele mai luminate minţi ale sistemului de învăţământ, această struţo-cămilă a artei, care se zbate între vocaţia de a cânta şi de a desena.”

Decizia este definitivă

Fapta sa a fost analizată în Consiliul Profesoral care a decis scăderea mediei la purtare, însă părinţii copilului au susţinut nevinovăţia acestuia şi au deschis o acţiune în instanţă. Ulterior, elevul  a promovat examenul de bacalureat cu nota 9.05.

În urma eforturilor noastre susţinute, Colegiul a fost obligat să radieze menţiunile din evidenţele şcolare ale lui Andrei, inclusiv nota injustă de 2 la purtare, şi să revizuiască media pe semestrul 1. Mai mult, justiţia i-a acordat clientului nostru daune morale în valoare de 3.000 de euro, marcând astfel recunoaşterea impactului emoţional şi psihologic pe care abuzul de putere îl poate avea asupra unui elev”, au transmis, miercuri, reprezentanţii cabinetului de avocatură care l-a reprezentat pe elev pe toată durata procesului în instanţă.

De asemenea, reprezentanţii cabinetului de avocatură au mai transmis că victoria nu este doar a lui Andrei, ci a tuturor elevilor care se confruntă cu nedreptăţi în sistemul educaţional. ”Suntem emoţionaţi şi încurajaţi de acest succes şi ne reafirmăm angajamentul de a apăra drepturile şi libertăţile elevilor. Fiecare tânăr merită un mediu educaţional corect şi pozitiv, unde drepturile  elevilor sunt respectate şi apărate”, au mai transmis reprezentanţii cabinetului de avocatură.

În luna aprilie a anului 2023, Tribunalul Buzău pronunţa o primă decizie pe fond, prin care obliga Colegiul Naţional ”B.P. Hasdeu” să radieze ”menţiunile din evidenţele şcolare  în ceea ce îl priveşte pe reclamant cu privire la aplicarea notei 2 la purtare pe semestrul I al anului şcolar 2018-1019” şi să-I plătească elevului 3.000 de euro daune morale şi cheltuieli de judecată de 2.800 de lei.

Marţi, Curtea de Apel Ploieşti a respins definitiv recursurile formulate de Colegiu şi de reclamant menţinând decizia Tribunalului Buzău din 2023. ”Respinge recursurile, ca nefondate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.01.2024”, este decizia instanţei.

Comentarii Facebook