ȘOCANT! O adolescentă de 16 ani a crezut că are crampe de stomac, dar în câteva ore a devenit mamă. Povestea incredibilă care a uimit internetul
O adolescentă de doar 16 ani a trecut printr-o experiență care pare desprinsă dintr-un film
Aceasta credea că durerile puternice pe care le avea sunt simple crampe de stomac, dar realitatea a lovit-o cu putere: era însărcinată în aproape 38 de săptămâni și urma să nască în câteva ore.
Verity McConnell, o adolescentă plină de viață, se afla la petrecerea zilei de naștere a unui coleg atunci când durerile au început. Distracția s-a terminat brusc și, convinsă că e vorba doar de probleme digestive, s-a retras acasă. Nu bănuia că, în mai puțin de 24 de ore, viața ei urma să se schimbe radical.
Crampele nu i-au dat pace nici după ce a ajuns acasă. A încercat să doarmă, dar durerile deveneau tot mai intense. În toiul nopții, și-a trezit mama, iar după câteva ore ajungea la maternitate. Diagnosticul i-a șocat pe toți: adolescenta era însărcinată și deja în travaliu. „Pur și simplu nu mă simțeam bine, ceva nu era în regulă. Apoi, au început crampele foarte puternice. Am crezut că durerile sunt crampe la stomac. De fiecare dată când încercam să adorm, nu puteam. Era atât de dureros.”, a povestit Verity pentru The Sun, citat de Fanatik.ro.
La scurt timp după internare, medicii au confirmat că sarcina ajunsese la termen. Iar a doua zi dimineața, la ora 10:00, Verity a adus pe lume o fetiță sănătoasă, de 3,4 kilograme.
Șocul a fost uriaș: adolescenta avea ciclu menstrual regulat, nu a prezentat burtă vizibilă, iar în lunile dinaintea nașterii mersese în vacanțe, pe tobogane cu apă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Luata complet prin surprindere, Verity nu avea niciun obiect pentru copil. Spitalul a oferit haine și scutece pentru bebelușul care a apărut pe neașteptate.
Astăzi, la 11 ani distanță de acel moment, Verity este mamă a trei copii și a ales să împărtășească povestea șocantă pe TikTok. Mărturisirea ei a adunat mii de reacții și zeci de femei au recunoscut că au trecut prin experiențe similare. „Am născut la 19 ani, la o oră și jumătate după ce am aflat că sunt însărcinată.” sau ”Exact același lucru mi s-a întâmplat. Povestea ta e povestea mea! Am avut o fetiță frumoasă, care acum are 22 de ani! Aveam 18 ani când am născut.”, au scris utilizatoarele.
6 Comentarii