Secțiile ATI mai au numai 80 de paturi la ATI. Medicii solicită restricții mai dure


Secțiile ATI pentru cazurile de COVID-19 mai au numai 80 disponibile, în condițiile în care 300 de pacienți ajung să aibă zilnic nevoie de ele. 

Numărul cazurilor de COVID-19 în România este în medie de 9000. ”Situația în ATI se va degrada, pentru că acest platou este mult prea mare pentru capacitatea de terapie intensivă a României. Am văzut asta în zonele de focar, unde s-a ajuns ca mulți dintre pacienți să aștepte perioade lungi în camerele de gardă”, a spus la Digi24 medicul de terapie intensivă Radu Țincu, de la Spitalul Floreasca.

Măsurile implementate au avut un anumit efecte, reprezentat de stabilizarea numărului de îmbolnăviri,  dar ele trebuie să aibă un efect mai puternic decât menținerea la un platou de 8.000 – 9.000 de cazuri de infectare cu coronavirus pe zi. Altfel, serviciile de ATI vor fi depășite, iar pacienții vor rămâne în afara secției, în camere de gardă sau vor fi duși în alte zone ale țării, unde vor mai fi locuri, a atras atenția medicul.

Cele 80 de paturi rămase sunt foarte puține, întrucât zilnic, la platoul existent, se va ajunge în câteva săptămâni la câte 300 de pacienți care vor avea nevoie de terapie intensivă. Este obligatoriu ca autoritățile să reevalueze eficiența măsurilor, dacă  sunt capabile doar să producă stabilizare pe platou, nu sunt suficiente.

Un pacient în stare gravă are nevoie de două - trei săptămâni în terapie intensivă. 

Este esențial ca în următoarea perioadă să coborâm numărul de infectări”, a adăugat Radu Țincu.

Comentarii Facebook