Schimbări la Bacalaureat. Cine va susține noul examen


Ministrul Educației a explicat cum se vor schimba noile legi ale educației și cine va susține examenul de bacalaureat în varianta nouă.

Elevii care vor începe în septembrie clasa a VII-a vor susține noul Bacalaureat, care vizează modificări importante la probele de competențe. Acestea vor deveni probe scrise, iar pentru fiecare profil va fi adăugată o probă suplimentară de la profilul opus.

,,Ce aduce nou examenul de bacalaureat? În primul rând, aduce o testare de competențe de bază pe toată paleta de discipline considerate necesare pentru a putea să fii un cetățean activ. Adică, dacă până acum cei de la profilul real mergeau preponderent pe matematică și științe, profilul uman, bineînțeles cu limba română ca o constantă, mergea pe zona de socio-umane. Acum, va exista o evaluare a competențelor de bază” a transmis Ligia Deca pentru Edupedu.

Ministrul Educației, Ligia Deca susține că această schimbare a fost făcută pentru a nu mai limita elevii în funcție de profilul lor. Astfel, aceștia vor fi certificați în diverse domenii, de la științe și matematică, până la discipline socio-umane.

„Dar ideea e să dăm mai multe șanse absolvenților de liceu în zona angajării” a adăugat ministrul.

Primul examen de bacalaureat, în acest format, va fi în 2029.


Comentarii Facebook