Scene șocante! Un nou-născut a fost aruncat în toaleta din curte de concubinul mamei sale! Polițiștii au intervenit de urgență
Un bărbat de 33 de ani este acuzat că a aruncat în toaleta din curte pe copilul abia născut al concubinei sale.
Bebelușul a fost salvat și dus la spital, iar inițial, mama copilului le-a spus poliţiştilor că ea a fost cea care l-a aruncat în latrină crezând că este mort.
Totul s-a petrecut în municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, unde la fața locului s-a deplasat o ambulanţă, copilul fiind scos viu din toaletă, în stare de hipotermie şi apoi transportat la spitalul din Paşcani.
Potrivit medicilor, bebeluşul cântăreşte două kilograme. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus, în urma audierilor, reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, el fiind acuzat de tentativă de omor.
Bărbatul va fi prezentat în faţa judecătorilor cu propunerea măsurii de arestare preventivă, notează news.ro.
1 Comentariu
inchisoare amandoi. asemenea oameni nu merita sa se mai reproduca vreodata!!!!