Puci în PNL, însă fără clujeni. Cine îl susține pe Ilie Bolojan: „Dacă nu există bani în buget, nu poți susține noi măsuri sociale”

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că votul de încredere solicitat de premierul Ilie Bolojan în cadrul Biroului Politic Național al PNL este un demers firesc și justificat în actualul context politic. Acesta a subliniat că solicitarea unui astfel de vot nu reprezintă un semn de slăbiciune, ci o metodă legitimă de clarificare a sprijinului politic din interiorul partidului.

Mircea Abrudean îl susține pe Ilie Bolojan, după ce s-a vorbit despre un puci în PNL


Biroul Politic Național al PNL s-a reunit, la Vila Lac, iar printre subiectele de pe agenda discuțiilor s-a aflat și posibilitatea ca premierul Ilie Bolojan să ceară un vot de încredere în urma atacurilor și tensiunilor apărute în spațiul public în ultimele săptămâni. A fost, de fapt, un puci eșuat al unor voci din interiorul PNL.

„Un vot de încredere este absolut normal într-un partid politic. S-a mai întâmplat și în trecut și nu văd nicio problemă în acest sens. Cred că un astfel de demers ar putea lămuri toate speculațiile apărute în spațiul public”, a declarat Mircea Abrudean, conform Agerpres.

Președintele Senatului a precizat că, în opinia sa, poziția lui Ilie Bolojan nu este pusă în pericol nici în fruntea Guvernului, nici la conducerea Partidului Național Liberal. Acesta a admis existența unor tensiuni interne, însă a subliniat că astfel de situații nu sunt o noutate pentru PNL, un partid cunoscut pentru dezbateri interne intense.

Abrudean a explicat că, printr-un vot de încredere, premierul ar urmări să se asigure că beneficiază de sprijinul majorității membrilor din Biroul Politic Național. „Dacă se va decide în această direcție, este clar că premierul dorește să confirme susținerea politică din interiorul partidului”, a spus acesta.

Întrebat despre posibile înțelegeri între lideri PNL și PSD pentru înlăturarea lui Ilie Bolojan, Abrudean a afirmat că nu deține astfel de informații și că nu dorește să comenteze speculații. El a subliniat însă că, în Parlament, nu a existat niciun vot al liberalilor împotriva Guvernului sau a miniștrilor PNL, ceea ce demonstrează susținerea politică actuală.

În același timp, președintele Senatului a lansat un mesaj critic la adresa PSD, acuzând partidul condus de Sorin Grindeanu că se află într-o campanie electorală permanentă și că blochează reformele administrative prin promovarea excesivă a măsurilor sociale. „Dacă nu există bani în buget, nu poți susține noi măsuri sociale. Pentru un buget echilibrat este nevoie de reducerea cheltuielilor și de reforma administrației, care în acest moment este blocată”, a declarat Abrudean.

Ilie Bolojan este susținut în PNL chiar de către clujeni, în frunte cu Mircea Abrudean


Acesta a mai arătat că PNL susține reforma administrației publice, în timp ce PSD ar juca rolul de opoziție din interiorul coaliției de guvernare. Situația tensionată din interiorul Executivului afectează, în opinia sa, eficiența actului de guvernare.

„Nu suntem într-un context electoral. Toată lumea își dorește sprijinirea categoriilor vulnerabile, dar trebuie să vedem în ce măsură aceste măsuri sunt sustenabile financiar”, a adăugat Abrudean.

Duminică, PSD a anunțat că susține adoptarea urgentă a unui pachet de relansare economică, alături de un pachet de solidaritate destinat pensionarilor și altor categorii vulnerabile, în contextul creșterii accelerate a costului vieții. Divergențele dintre partidele din coaliție continuă însă să genereze tensiuni politice și incertitudine privind direcția reformelor guvernamentale.

Comentarii Facebook