Primul mesaj public al Ralucăi Moroșanu, judecătoarea-erou care a și-a confruntat șefii, în direct: „Am foarte multe mesaje și apeluri”
Judecătoarea Raluca Moroșanu, una dintre cele mai respectate și experimentate magistrate ale Curții de Apel București, a transmis vineri primul său mesaj public după momentul tensionat de joi, când a ieșit în fața camerelor pentru a confirma dezvăluirile lui Laurențiu Beșu din documentarul Recorder „Justiție capturată”. Mesajul judecătoarei a fost postat pe pagina ei personală de Facebook și reflectă recunoștința, presiunea și epuizarea unui magistrat aflat în plin scandal instituțional.
Mesajul judecătoarei: „Mulțumesc tuturor!”
„Mulțumesc tuturor care ne-au susținut și ne vor susține pe mine și colegul Laurențiu Beșu. Am foarte multe mesaje și apeluri, îmi cer scuze dacă nu răspund, însă aseară am plecat de la instanță la 20:30, iar astăzi am luat-o de la capăt.”, a scris Moroșanu.
Judecătoarea a promis că că va răspunde mesajelor atunci când își va încheia lucrările de vineri: „După ce îmi finalizez lucrările de astăzi, voi avea timp pentru a răspunde mai multor mesaje. Vă mulțumesc încă o dată.”
Momentul care a surprins România: Judecătoarea a ieșit în fața jurnaliștilor și a spus tot
Joi, cu câteva minute înainte de conferința de presă convocată de președinta CAB, Liana Arsenie, Raluca Moroșanu a făcut un gest rar în magistratură: s-a prezentat singură în fața presei, și-a spus numele complet și a confirmat tot ce dezvăluise Laurențiu Beșu în documentarul Recorder. „Tot ce a spus el acolo este adevărat. Dacă va fi contrazis, este o minciună.”, a afirmat magistratul.
„Suntem terorizați cu acțiuni disciplinare” - acuzații fără precedent la adresa conducerii
În declarația sa, Moroșanu a descris atmosfera de la Curtea de Apel București ca fiind una „toxică și încordată”, acuzând conducerea că îi supune pe magistrați la presiuni constante.
„Suntem terorizați, pur și simplu, cu acțiuni disciplinare și cu tot ce știți dumneavoastră că ni se întâmplă. Conducerea nu ne ajută în niciun fel.”, a spus judecătoarea cu 26 de ani de activitate, dintre care 19 la CAB.
Ea a subliniat și că nu are nicio legătură cu serviciile secrete: „Nu am fost nici ofițer acoperit, nici la ‘Doi și un sfert’. Am fost toată viața mea magistrat.”
„Justiție capturată”: Dezvăluirile care au declanșat cutremurul
Documentarul Recorder îl prezintă, printe multe altele, pe judecătorul Laurențiu Beșu, mutat prin delegare de la Tribunalul Giurgiu la Curtea de Apel București, vorbind despre presiuni, abuzuri și nereguli interne. Declarațiile sale au creat un val de reacții în întreaga țară, iar mesajul de solidaritate al Ralucăi Moroșanu amplifică efectul dezvăluirilor.
4 Comentarii