Peste 60 de miliarde de euro pentru România! Guvernul Niculescu pregătește planul uriaș de investiții din fonduri UE. Ce domenii primesc banii până în 2034

Guvernul Niculescu pregătește un plan unic de investiții pentru peste 60 de miliarde de euro din fonduri europene. Ce prevede programul de guvernare pentru 2028–2034

Guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu vrea să pregătească un plan național de investiții pentru perioada 2028–2034, construit în jurul unei alocări europene estimate la peste 60 de miliarde de euro, potrivit programului de guvernare depus joi seara la Parlament, potrivit agerpres.

Documentul se va numi Planul de Parteneriat Național și Regional și ar urma să fie elaborat de Ministerul Finanțelor împreună cu ministerele de resort. Toate investițiile ar intra într-un plan comun, „indiferent de sursa de finanțare”, potrivit programului.

Calendarul e strâns. După o consultare publică, planul ar urma să fie trimis informal Comisiei Europene până la 31 decembrie 2027. Guvernul vrea ca documentul să fie adoptat până în iulie 2028, pentru ca România să aibă acces la prefinanțare, adică la banii plătiți în avans, înainte de începerea proiectelor.

Cele opt programe regionale rămân

Programul de guvernare păstrează descentralizarea prin cele opt programe regionale, fiecare regiune având responsabilități clare. Județul Cluj face parte din Regiunea Nord-Vest, al cărei program regional este gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest, cu sediul la Cluj-Napoca. Documentul nu spune însă cum vor fi împărțiți banii între regiuni și nici ce sumă ar reveni fiecăreia.

Investițiile și reformele ar urma să fie corelate cu prioritățile naționale și regionale, ca să fie deblocate zonele în care dezvoltarea stagnează și să fie acoperite nevoile economice, teritoriale și sociale. Fondurile europene ar fi completate cu bani de la bugetul de stat, prin programe cu aceleași obiective și reguli armonizate, fără suprapuneri.

Agricultura, sănătatea și educația, pe lista de priorități

În negocierile pentru viitorul buget multianual al Uniunii Europene, Executivul își propune să apere finanțarea pentru agricultură, dezvoltare rurală, sănătate și educație. Programul cere o Politică Agricolă Comună solidă și previzibilă, cu o componentă separată pentru dezvoltarea rurală, plus fonduri pentru sănătate, educație, formare profesională și competențe.

Un alt obiectiv privește fondurile pe care Comisia Europeană le acordă direct, prin competiție, fără ca banii să treacă prin ministere. Guvernul spune că va sprijini consorții formate din companii, IMM-uri inovatoare, universități, institute de cercetare și instituții financiare, care să concureze pentru finanțări din Fondul European pentru Competitivitate și din programul Orizont Europa.

Estul țării și legăturile cu Moldova și Ucraina

Programele europene ar urma să finanțeze și infrastructura din estul României, plus conexiunile cu Republica Moldova și Ucraina. Lista include Portul Constanța, punctele de frontieră, căile ferate, energia și logistica.

Programul de guvernare a fost depus la Parlament împreună cu lista miniștrilor propuși de Luca Niculescu. Măsurile devin angajamente ale Executivului doar dacă Parlamentul acordă votul de încredere noului cabinet.

Comentarii Facebook