Percheziții în Cluj într-un dosar șocant: Oameni păcăliți și obligați să plătească de frică după ce și-au lăsat casele pe mâna unor escroci
O amplă anchetă a poliției scoate la iveală un mecanism care pare desprins dintr-un film. Zeci de persoane ar fi fost atrase cu promisiuni tentante pentru lucrări de reparații și montare de acoperișuri, însă s-au trezit ulterior cu facturi uriașe, presiuni, amenințări și șantiere lăsate în haos. Marți dimineață, polițiștii au descins în mai multe locații din București și din județele Ilfov, Cluj, Iași și Mureș, într-un dosar care vizează acuzații extrem de grave: înșelăciune, tâlhărie și șantaj.
Promisiuni de „super oferte”, urmate de coșmaruri pentru proprietari
Potrivit anchetatorilor, totul începea cu anunțuri și oferte aparent avantajoase pentru lucrări la acoperișuri. Suspecții s-ar fi prezentat drept reprezentanți ai unor firme și ar fi folosit inclusiv nume false pentru a câștiga încrederea oamenilor. Victimele ar fi fost convinse să semneze contracte pentru lucrări care păreau accesibile ca preț. Numai că, spun polițiștii, costurile reale nu ar fi fost menționate clar în documente. După începerea lucrărilor, situația s-ar fi schimbat radical.
Oamenii s-ar fi trezit că trebuie să plătească sume mult mai mari decât cele discutate inițial, iar în multe cazuri ar fi fost puși într-o situație extrem de dificilă: acoperișurile desfăcute, lucrările neterminate și imposibilitatea de a opri totul fără riscul unor pagube și mai mari.
Victimele ar fi fost amenințate și intimidate
Anchetatorii susțin că unele persoane au fost efectiv constrânse să plătească. În momentul în care lucrările erau începute și casele deveneau vulnerabile, presupusii infractori ar fi profitat de panică și de teama proprietarilor. Într-unul dintre cazuri, un bărbat ar fi intimidat o femeie pentru a o determina să achite banii solicitați. Polițiștii spun că victimelor li s-ar fi creat o stare puternică de teamă, fiind convinse că dacă nu plătesc imediat, prejudiciile vor deveni și mai mari.
Sumele obținute prin această metodă ar ajunge la aproximativ 500.000 de lei, iar ancheta vizează activități desfășurate în perioada 2020-2025.
Descinderi în cinci județe, inclusiv în Cluj
Marți, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au pus în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară. Descinderile au avut loc în București, dar și în județele Ilfov, Cluj, Iași și Mureș.
În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe bunuri considerate importante pentru anchetă, iar persoanele vizate au fost duse la audieri. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, iar anchetatorii încearcă acum să stabilească întreaga amploare a rețelei și dacă există și alte victime care nu au depus încă plângeri.
0 Comentarii