Duminica 3 Noiembrie

O fetiță de doi ani, mușcată de câini în propria curte. A fost transportată de urgență la spital


O fetiță de doi ani a fost mușcată de câini în propria curte, poliția deschizând dosar penal pentru depistarea proprietarilor patrupedelor, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). 

Fetița a fost transportată de urgență la spitalul din Satu Mare, unde i s-au acordat îngrijirile medicale de specialitate.

La data de 1 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, poliţiştii din cadrul Secţiei Poliţie Rurală Beltiug au fost de către o femeie despre faptul că fiica sa, în vârstă de 2 ani, ar fi fost muşcată de animale din specia canină, în curtea imobilului său din localitatea Medişa. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă. Minora a fost transportată la spital, unde i s-au acordat îngrijirile medicale de specialitate", precizează IPJ. 

Poliţia a deschis dosar penal pentru identificarea proprietarilor câinilor, notează Agerpres.ro

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane. Poliţiştii efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor responsabile şi stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.


Comentarii Facebook