Luni 3 Octombrie

O fetiță de 3 ani s-a trezit la propria înmormântare. Medicii au spus că a murit din cauza unei infecții la stomac


Caz șocant în Mexic, unde o fetiță de trei ani s-a trezit la propria ei înmormântare, după ce medicii au spus că a murit în urma unei boli de stomac. 

Camila Roxana Martinez Mendoza, din Mexic, a fost declarată decedată miercuri, 17 august, după ce medicii ar fi diagnosticat-o greșit prima dată, ceea ce a făcut ca copilul să se trezească la înmormântarea ei. A fost dusă înapoi la același spital unde a murit tragic, pentru „a doua oară”, scrie Mirror.

Mama Camilei  a povestit că micuța de trei ani vărsa, avea dureri severe de stomac și febră. A fost dusă la un medic pediatru în orașul natal al familiei. Pediatrul le-a spus părinților Camilei să o ducă la spitalul comunitar unde a fost tratată și i s-au prescris medicamentele necesare vindecării ei. Câteva ore mai târziu, când părinții Camilei au observat că starea ei s-a înrăutățit, au dus-o înapoi la spital unde a fost internată între orele 21:00 și 22:00, înainte de a fi declarată decedată. Mary a explicat apoi că i s-a interzis să mai stea alături de fiica ei și a fost închisă înr-o altă cameră, dar a reușit să iasă pe o altă ușă. 

A doua zi, în timpul înmormântării fiicei sale, soacra lui Mary a observat că un panou de sticlă din sicriul Camilei era aburit. Participanții la înmormântare i-au spus femeii că are halucinații, ceea ce a descurajat-o să deschidă sicriul. În ciuda acestui fapt, bunica fetiței a observat că ochii acesteia se mișcau în timp ce membrii familiei i-au verificat pulsul, confirmând că era în viață. Fetița a fost apoi dusă înapoi la spital unde a fost declarată moartă pentru a doua oară, cazul este cercetat și se efectuează o autopsie.

Comentarii Facebook