Nicușor Dan zboară încă la low-cost, ca muritorii de rând. Președintele României le-a făcut o surpriză aseară pasagerilor care zburau la Milano FOTO
Nicușor Dan, surprins într-un zbor low-cost spre Milano: „Sentiment incredibil ca președintele să călătorească cu omul de rând”
Președintele Nicușor Dan a fost observat luni seară, 14 iulie, în timp ce călătorea cu o companie aeriană low-cost, pe ruta București – Milano. Potrivit aplicației FlightAware, care urmărește în timp real mișcarea aeronavelor, zborul RYR 8735 a decolat de pe Aeroportul Otopeni la ora 21:26 și a aterizat la Milano la 22:46, fiind unul dintre cele mai accesibile și populare curse pentru călătorii europeni.
Mai multe persoane aflate în avion au fost surprinse de prezența președintelui în același zbor, iar Petruța Tască, o pasageră, a relatat pe rețelele sociale: „A fost un sentiment absolut incredibil ca președintele țării să călătorească în același avion (low cost) cu omul de rând. Mai ales că-i știm predecesorii...”.


Aceasta a povestit că, pe durata zborului, Nicușor Dan a stat de vorbă cu fiica sa, transmițând astfel o imagine simplă și apropiată de cetățeni, în contrast cu imaginea oficială a liderilor politici de obicei însoțiți de echipe și protecție extinsă. La coborâre, soțul Petruței a mers să-i mulțumească președintelui „pentru normalitatea pe care am ajuns să o trăim”, subliniind astfel cât de mult a impresionat acest gest aparent obișnuit.
Zborurile low-cost sunt cunoscute pentru accesibilitatea lor, costuri reduse și servicii minimaliste, iar faptul că un șef de stat a ales această formă de transport a fost perceput de mulți drept un semnal de apropiere față de cetățeni. Totodată, acest tip de călătorie presupune un contact mai direct cu ceilalți pasageri, fără luxurile și facilitățile obișnuite ale zborurilor oficiale, ceea ce aduce o notă de normalitate și modestie.
Cu toate acestea, oficial, Nicușor Dan nu a anunțat o vizită în Italia în această perioadă. Planurile sale oficiale includ însă vizite în Germania și Austria, unde urmează să participe la întâlniri cu liderii celor două țări și cu oameni de afaceri importanți.
„Pe 18 iulie vom face o vizită oficială în Germania, unde voi avea întâlniri cu Președintele Steinmeier, cu Cancelarul Merz și cu oameni de afaceri reprezentativi din Germania. Pe 25-26 iulie, vizită oficială în Austria, cu întâlniri cu Președintele Van der Bellen, cancelarul Stocker și participarea la un forum al oamenilor de afaceri”, a declarat președintele Nicușor Dan în cadrul unei conferințe de presă ținută luni la Cotroceni.
El a accentuat importanța dezvoltării relațiilor economice bilaterale, subliniind rolul esențial pe care îl au mediul de afaceri și parteneriatele comerciale pentru România în context european.
Această călătorie surprinzătoare în low-cost aduce în prim-plan o imagine neconvențională a președintelui, care pare să aleagă o abordare mai apropiată de cetățeanul obișnuit, dând astfel un exemplu inedit în peisajul politic autohton.
12 Comentarii