NATO își întărește prezența în România. Șapte avioane F-18 și trei elicoptere spaniole au ajuns la Baza 86 Borcea. Ce mai urmează pentru țara noastră?

NATO continuă consolidarea Flancului Estic, iar România devine una dintre principalele baze ale noii misiuni de apărare aeriană a Alianței. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că șapte aeronave F-18M Hornet, trei elicoptere NH-90 și aproximativ 180 de militari ai Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole au sosit la Baza Aeriană 86 „Locotenent Gheorghe Mociorniță” din Borcea, unde vor executa misiuni până la sfârșitul lunii noiembrie.

NATO continuă consolidarea Flancului Estic, iar România devine una dintre principalele baze ale noii misiuni de apărare aeriană a Alianței


Potrivit MApN, în această perioadă au loc rotații planificate ale detașamentelor aliate care participă la apărarea spațiului aerian al NATO. În cadrul unei ceremonii organizate vineri la Baza 86 Borcea, forțele spaniole au preluat oficial misiunea de la detașamentele Italiei și Marii Britanii.

„Detaşamentul Forţelor Aeriene ale Italiei şi cel al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord îşi încheie misiunea desfăşurată în ţara noastră, iar responsabilitatea este preluată de Forţele Aeriene şi Spaţiale Spaniole, aflate la cea de-a patra participare în România, după misiunile executate în anul 2021, 2024 şi februarie 2026”, a transmis Ministerul Apărării Naționale.

Pe lângă cele șapte avioane F-18M Hornet, detașamentul spaniol include o aeronavă de realimentare în aer A400M și trei elicoptere NH-90, care vor avea inclusiv misiuni de combatere a dronelor. Întregul contingent este format din aproximativ 180 de militari, între care piloți și personal tehnic. În același timp, România și-a încheiat participarea la cea de-a patra misiune NATO de Poliție Aeriană Întărită din statele baltice. Detașamentul românesc „Carpathian Vipers”, format din aproximativ 100 de militari și șase aeronave F-16 Fighting Falcon, a desfășurat misiuni în Lituania în perioada aprilie-iulie 2026.

Reprezentanții MApN subliniază că aceste operațiuni au un caracter exclusiv defensiv


Reprezentanții MApN subliniază că aceste operațiuni au un caracter exclusiv defensiv. „Misiunile NATO de Poliţie Aeriană (...) au un caracter strict defensiv şi se desfăşoară în timp de pace. Acestea au rolul de a proteja integritatea spaţiului aerian aliat, de a descuraja orice încălcare a acestuia şi de a asigura un răspuns rapid şi coordonat al Alianţei atunci când situaţia o impune”, a precizat ministerul.

Noua desfășurare marchează și trecerea NATO de la clasica misiune de Poliție Aeriană la o misiune extinsă de Apărare Aeriană, capabilă să răspundă unui spectru mai larg de amenințări, inclusiv drone, rachete de croazieră și rachete balistice. Astfel, Alianța urmărește consolidarea sistemului integrat de apărare antiaeriană și antirachetă pe întregul Flanc Estic, în contextul actualului climat de securitate din regiune.

Comentarii Facebook