Moise Guran spune că nu va primi salariu de la USR


Fostul jurnalist Moise Guran, trecut în tabăra USR, a declarat că nu va lucra pe salariu și că va trăi din economii.

Nu sunt bogat, am niște rezerve din care pot trăi ceva timp. Când nu mai am bani, mă angajez și eu, ca orice om, îmi caut o slujbă”, a declarat Moise Guran.

Fostul jurnalist va sta în politică ”vreun an, poate mai mult, în funcție de cheltuieli”.

Sunt un idealist care a ales un partid de idealiști și care vor să schimbe lumea venind cu un mod cu totul diferit de a face politică.(...) Am idei și persuasiune”, spune Moise Guran.

Acesta a spus și cum a intrat în politică: ”M-a sunat Dan Barna, m-a sunat și Dacian Cioloș, mi-au explicat niște lucruri, mi-au făcut o propunere. Răspunsul meu a fost: Vorbiți în primul rând în partidele voastre pentru că s-ar putea să aveți o opoziție față de mine. Partidele USR și PLUS au primit bine propunerea asta. S-a făcut birou național. Eu am făcut declarațiile respective după biroul național.

Mi-au pus întrebări, de ce vreau să fac asta, cum am putea lucra împreună. Eu le-am cerut un singur lucru: să spună foarte clar că aceste partide vor fuziona, iar până atunci ei se vor comporta ca un singur partid. Pentru că niciun PNL care să facă singur guvernare nu e lipsit de pericole”, a explicat Moise Guran, la Digi 24.

Comentarii Facebook