Modificări la bursele elevilor începând cu anul școlar 2024 - 2025! Elevii care suferă de afecțiuni cronice vor putea primi o nouă bursă


Ministerul Educației a anunțat că vor exista o serie de modificări la bursele elevilor în anul școlar 2024-2025. 

Începând cu anul școlar menționat va apărea bursa de reziliență, încurajează efortul și este acoprdată elevilor care au obținut cel puțin 7, cu condiția ca ei să se afle printre primii 30% din clasă, potrivit unei noi ordonanțe pusă în dezbatere publică luni. 

Cuantumul acestei burse va fi de 300 de lei. Bursa de reziliență va fi acordată și elevilor cu afecţiuni oncologice sau cronice, şcolarizaţi pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni în cadrul aşa-numitei ,,şcoli din spital" sau la domiciliu, care revin la unitățile de învățământ. 

O altă modificare va apărea şi la bursa de merit care se acordă elevilor cu media anuală 9,50. 

Bursele de merit se acordă în continuare şi elevilor care au obţinut premiile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei, premiul I la etapele naţionale ale concursurilor sau competiţiilor școlare și extraşcolare, recunoscute şi, recunoscute şi finanţate sau nefinanţate de Ministerul Educaţiei şi elevilor care au obţinut medalia de aur sau locul I la campionatele naţionale organizate de Federaţiile naţionale olimpice sau la probele olimpice.

Bursa de merit și cea de reziliență se acordă cumulat pentru primi 30% din elevii fiecărei clase. 

Pentru bursele de excelență olimpică I și II nu vor exista mari modificări, în afara faptului că acestea vor putea fi acordate de anul viitor și celor care obțin premii, mențiuni sau medalii asimilate la Jocurile Paralimpice și la Jocurile Olimpice de tineret, pe lângă Olimpiadele școlare, Campionatele sportive și Jocurile olimpice pentru care bursa este oferită momentan. 

Bursele pentru mame minore vor fi oferite de anul viitor școlar, până la finalizarea cursurilor învățământului obligatoriu, indiferent dacă mama a împlinit deja 18 ani.  

La bursele tehnologice nu vor exista schimbări. 

Bursa de excelență, bursa de  merit, bursa de reziliență sau  bursa tehnologică sunt acordate doar elevilor care au obținut media 10/calificativul foarte bine la purtare la finalul anului școlar anterior.

În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de excelență, bursa de reziliență, bursa de merit, bursa socială, bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă.

  •  bursă de excelență olimpică (I) - între 750 și 3000 lei/lună  în funcție de rezultatul obținut
  • bursă de excelență olimpică (II) - 700 de lei/lună
  • bursa de merit; – 450 de lei/lună
  •  bursa de reziliență; – 300 de lei/ lună
  •  bursă socială; – 300 de lei/ lună
  • bursă tehnologică – 300 de lei/lună
  • bursă pentru mame minore - 700 de lei/lună

Comentarii Facebook