Miercuri 24 Aprilie

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc: Aplicațiile UBER, Taxify și Clever nu sunt interzise


Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc susține că informația că Uber și Clever au fost interziși este ”fake news”.

Am avut o întâlnire cu cei de pe platformele electronice: Uber, Clever, etc. Am avut o întâlnire la minister tocmai pentru a le explica că nu vor fi interzişi. Văd că este un fake news care circulă peste tot că Uber este interzis. Am văzut că inclusiv cei de la platformele electronice au declarat că nu vor fi interzişi, dar văd că se tot propagă ştirea asta peste tot în mass-media.

Nu îi interzice nimeni, nu vor fi probleme, din contră, de 5 ani de zile nu s-a implementat acest domeniu, iar guvernarea PSD este guvernarea care va reglementa acest domeniu. Ei au fost foarte mulţumiţi pentru că au avut un partener de dialog în ultima lună, au venit cu câteva observaţii de care trebuie să ţinem cont, după care vom urca acest proiect pe procedura de transparenţă.

Trebuie să reglementăm noi din punct de vedere tehnic şi legal, dar nu se pune problema de interzicere. Noi prin ordonanţa care s-a dat în luna aprilie am combătut pirateria. Uber nu este piraterie, se face o confuzie foarte gravă”, a declarat la Ploieşti ministrul Transporturilor.

Modificările operate de Executiv la Legea taximetriei, adoptate ca urmare a protestelor taximetriştilor, au intrat în vigoare joi. Reprezentanţii Uber şi Taxify au anunţat că aplicaţiile nu pot fi închise, dar va rămâne la latitudinea şoferilor dacă mai ies sau nu pe traseu. Executivul a adoptat pe 29 martie ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii 38/2003 care reglementează transportul în regim de taxi şi de închiriere.

Activitatea de ride-sharing ar urma să fie reglementată, pentru că OUG care a modificat legea taximetriei care intră joi în vigoare nu are prevederi clare pentru Uber şi Taxify.

Comentarii Facebook