Meteorologii anunță că temperaturile vor coborî la -16 grade Celsius


Meteorologii anunță că, la începutul săptămânii viitoare, temperatura maximă va fi între -9 şi 1 grad.

Prima jumătate a săptămânii va aduce temperaturi specifice perioadei în care ne aflăm, adică temperaturi de luna ianuarie, cea mai reprezentativă lună de iarnă. Luni şi marţi va fi o vreme rece cu temperaturi preponderent negative în timpul zilei. De exemplu, marţi după-amiază maximele se vor situa între -9 şi 1 grad, iar în noaptea de luni spre marţi va fi ger în majoritatea zonelor. Ne aşteptăm să fie cea mai rece noapte din săptămâna care urmează, vor fi între -16 şi -6 grade Celsius”, au declarat reprezentanții Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Miercuri şi joi vremea se va încălzi uşor, iar maximele vor fi între -2 şi 6 grade.

Dacă pe parcursul zilei de luni în jumătatea de Est a ţării va mai ninge puţin, marţi este o zi de pauză. În noaptea de marţi spre miercuri ne aşteptăm la ninsori aproape în toate regiunile, mai puţin în Sud-Estul României unde va apărea lapoviţa sau ploaia şi va creşte riscul de polei”, mai spun reprezentanții ANM.

Comentarii Facebook